Multinaţionalele domină industria prelucrătoare din România

Străinii sunt lideri de piaţă în 17 din cele 23 de ramuri ale acestui sector economic O analiză a experţilor în economie arată că, în fiecare ramură din industria prelucrătoare a

Străinii sunt lideri de piaţă în 17 din cele 23 de ramuri ale acestui sector economic

O analiză a experţilor în economie arată că, în fiecare ramură din industria prelucrătoare a României, companiile multinaţionale sunt prezente printre primele 10 din top. Acestea dau, împreună, peste 21% din cifra totală de afaceri şi ocupă poziţia de lider de piaţă în 17 din totalul de 23 de ramuri.

Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a lansat, ieri, o primă formă a unei analize ample privind industria prelucrătoare românească, accentuându-se - pentru început - avantajele competitive ale acestui sector. Între concluziile consemnate de autorii lucrării se remarcă, pe lângă dominaţia companiilor multinaţionale, şi gradul ridicat de concentrare industrială: 1% din totalul de aproape 60.000 de firme dau 45% din cifra de afaceri.

29 de puncte tari, 33 de puncte slabe

Forţa de muncă având un nivel apreciabil de calificare şi implicarea companiilor transnaţionale ar fi principalele două din 29 de puncte forte, în opinia specialiştilor care au analizat industria prelucrătoare. Ei au mai remarcat existenţa unei infrastructuri educaţionale care asigură buna pregătire a absolvenţilor, transferul de tehnologii performante şi apropierea de pieţele mari de desfacere. Pe de altă parte însă punctele slabe sunt mai multe la număr (33) decât cele tari. Sunt amintite, aici, productivitatea scăzută a muncii şi preponderenţa producţiei de textile în regim lohn. Câteva exemple: în industria lemnului, productivitatea este de 11.000 euro/salariat în România şi de 97.000 de euro/salariat în Uniunea Europeană; în industria auto - 10.000 euro/salariat în România, faţă de 60.000 euro/salariat în UE; în IT&C, România are 46.300 euro/salariat, iar în UE - 379.000 euro/salariat. Tot ca puncte slabe au mai fost amintite ponderea redusă (sub 2%) a cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea, numărul mic de calculatoare la suta de salariaţi, ca şi numărul mic de firme care utilizează internetul pentru vânzări sau cumpărări.

Asupra sectorului planează 26 de ameninţări

Alocarea insuficientă de resurse pentru cercetare-dezvoltare, cu repercusiuni destul de grave asupra întregii economii, ca şi decalajul tehnologic dintre România şi UE sunt primele două din cele 26 de ameninţări identificate de experţii ASPES. Referiri directe, în acest sens, se fac la construcţia de maşini, tehnica informaţiei şi industria electronică.

Ca oportunităţi pentru industria prelucrătoare s-au remarcat "amplificarea cererii interne pentru numeroase produse industriale" şi "existenţa unor segmente de piaţă încă neacoperite" nici de firmele româneşti, nici de cele străine.

Producţia de alimente şi băuturi, ramură strategică

"Având în vedere potenţialul agricol de care dispunem, dar şi statutul privilegiat de care se bucură sectorul de alimente şi băuturi în ţările dezvoltate, aceasta ar trebui să devină, în România, ramura strategică a industriei prelucrătoare. Dezvoltarea activităţilor antreprenoriale în mediul rural şi intrarea fermelor în circuitul comercial sunt prioritare", a declarat prof. dr. Cezar Mereuţă, directorul Centrului pentru Modelare Economică - unul dintre coordonatorii echipei de specialişti care a elaborat lucrarea amintită mai sus. El consideră că dezechilibrarea balanţei comerciale externe cu aceste produse este principala ameninţare la adresa industriei de alimente şi băuturi.

Unde creşte cel mai mult valoarea adăugată?

În ţările dezvoltate, ramurile în care valoarea adăugată a crescut cel mai mult sunt aceleaşi cu cele în care ponderea exporturilor a avut dinamica cea mai bună. Cezar Mereuţă a nominalizat, în acest sens, industria de echipamente optice şi electronice, producţia de mijloace de transport şi fabricarea de maşini şi instalaţii.

Recomandările experţilor pentru perioada postaderare

- Productivitatea muncii ar trebui să crească cu cel puţin 10% pe an;

- Sunt necesare investiţii de 20-25 miliarde de euro până în 2013;

- Creşterea producţiei ar trebui să nu fie mai mică de 7% pe an;

- Exporturile să se amplifice, în fiecare an, cu 18%;

- Identificarea şi promovarea a minimum 25 de branduri sectoriale, competitive pe plan naţional şi internaţional;

- Identificarea unor pieţe-ţintă către care să se direcţioneze producţia din anumite sectoare;

- Creşterea valorii adăugate să devanseze creşterea producţiei fizice;

- Crearea unor firme în care se aplică în special inovaţiile şi cunoştinţele generate de absolvenţii învăţământului tehnic;

- Dezvoltarea de incubatoare de afaceri şi parcuri tehnologice;

- Atragerea de cât mai multe fonduri din străinătate.