Moody

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabilitatea unui şoc după perioada de creştere economică rapidă, însoţită de dezechilibre, este relativ redusă în România şi alte ţări europene emergente, iar finanţele publice

Probabilitatea unui şoc după perioada de creştere economică rapidă, însoţită de dezechilibre, este relativ redusă în România şi alte ţări europene emergente, iar finanţele publice româneşti nu ar fi afectate semnificativ nici măcar în cazul celui mai nefavorabil scenariu, spun analiştii Moody's. Agenţia de evaluare financiară a elaborat un raport privind statele din Europa Centrală şi de Est şi posibilitatea ca economiile acestora să înregistreze o "aterizare dură" după creşterea puternică şi accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. "Problemele care afectează România, Bulgaria şi Ţările Baltice reflectă o parte din durerile creşterii unor noi state membre UE. Deficitele de cont curent ridicate sunt finanţate din ce în ce mai mult prin datoria externă, o mare parte pe termen scurt. În statele unde există consiliu monetar, acesta împiedică efectuarea ajustărilor prin fluctuaţiile de curs", a declarat Kenneth Orchard, vicepreşedinte adjunct al Moody's, autor al raportului.