Ministrul Muncii: Noi dăm beneficii şi unor oameni care stau, lâncezesc şi sunt trântori în sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, a arătat miercuri că impactul bugetar pe creşterea masei salariale este de 4,85 miliarde de lei FOTO Eduard Enea

Statul plăteşte în acest moment ajutoare sociale unor persoane care au nevoie de sprijin financiar, dar plăteşte şi unor oameni care „stau şi lâncezesc şi sunt trântori în sistem“, a declarat Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii.

„Noi în acest moment dăm beneficii oamenilor care au nevoie şi trebuie să primească, dar dăm şi la alţi oameni care stau şi lâncezesc şi sunt trântori în sistem. Dăm, în acelaşi timp, servicii care sunt la o calitate abominabilă şi lucrul ăsta trebuie să se schimbe! Iar eu asta vreau să fac, vreau să văd măsurile active că duc la creearea de locuri de muncă, vreau să văd inspecţia socială cum credibilizează domeniul de asistenţă socială şi vreau să văd legea salarizării unitare la care lucrăm, (...) să putem avea un proiect credibil iar toată lumea din sectorul public să vadă cum în cinci ani le putem creşte cu 30% salariul, astfel încât toată lumea să fie fericită“, a declarat Dragoş Pîslaru, potrivit Mediafax.

Ministrul Muncii a criticat, încă o dată, amendamentele votate de PSD şi ALDE la OUG 20 privind salarizarea bugetarilor, prin care salariile din sistemul public ar urma să crească începând de la 1 decembrie 2016, explicând că aceste majorări salariale nu vor putea fi niciodată aplicate. Dragoş Pîslaru a arătat miercuri că impactul bugetar pe creşterea masei salariale este de 4,85 miliarde de lei. „Impactul de 4,85 miliarde (lei – n.r.), care a fost calculat de Ministerul de Finanţe, este, aşa cum am spus, pe creşterea masei salariale. Impactul care se poate calcula net cu efect direct în deficitul bugetar este prin a lua în calcul pe parte de venituri, cam 40%, în medie, şi asta înseamnă că, per total, impactul net este 2,9 miliarde de lei. Acest impact adiţional, de 2,9 miliarde de lei, care este din start mai mare decât tot bugetul alocat iniţial OUG 20, dacă se adaugă la cele 2,6 miliarde, care erau în OUG 20, ne dau 5,5 miliarde de lei“, a declarat Pîslaru.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”