Ministrul Economiei critică parteneriatul Armatei cu Beretta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Virgil Popescu a precizat că asocierea cu producătorul italian de arme Beretta ar fi trbuit să respecte nevoile MAPN.


„Eu nu am văzut nimic în minister despre Beretta. Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei şi apoi să se întoarcă către industria de apărare, nu cred că a început aşa. Şi nu este startat nimic în Ministerul Economiei cu privire la acest (subiect n.r.), sunt doar direcţii”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul Apărării Naţionale Ionel Ciucă crede că mementan nu sunt resurse financiare pentru a dezvolta un asemenea proiect. 

”Proiectul acela a fost pe o gândire de cercetare-dezvoltare, deocamdată s-a oprit datorită problemelor de finanţare. La momentul respectiv nu ne puteam permite o asemenea resursă financiară, motiv pentru care i-am raportat domnului prim-ministru că cea mai bună decizie pentru a putea să restartăm acel proiect este un off-set care să vină în siajul achiziţiilor pe care urmează să le efectuăm. 
Cea mai mare problemă pe off-set, identificată şi discutată astăzi, înainte ca domnul prim-ministru să vină la noi, am discutat despre Ordonanţa 56 din 2019, respectiv Codul Administrativ care ne limitează tot ceea ce înseamnă partea asta de off-set direct sau indirect se stabileşte o sumă de 500 de mii de lei, un barem peste care orice off-set se poate face doar cu aprobarea Guvernului şi în baza unei expertize de specialitate. Nu am găsit până în momentul de faţă expertul ca să putem să ne ducem în partea de aplicare a cerinţei respective. Ca atare asta cred că este una din priorităţile care trebuie să fie modificată”, a spus Ciucă.

Virgil Popescu a avut joi o întâlnire cu ministrul Apărării Naţionale Nicolae Ionel Ciucă şi cu premierul Ludovic Orban. În luna iunie Ministerul Economiei şi producătorul italian de armament Beretta au semnat un protocol pentru înfiinţarea unei societăţi care ar putea produce o armă de asalt la uzina de la Plopeni.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare