Ministrul Afacerilor Europene: România este deschisă faţă de "taxa bancară Robin Hood"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că poziţia oficială a României referitoare la introducerea taxei pe tranzacţiile financiare la nivelul UE, cunoscută şi ca "taxa Robin Hood", este de deschidere şi susţinere a iniţiativei, în măsura în care există un acord al statelor membre.

"E o poziţie de o anumită deschidere şi de o evitare a blocării acestei iniţiative în măsura în care există un acord la nivelul tuturor statelor membre. Poziţia oficială a României este că în măsura în care va exista acordul tuturor statelor membre, nu vom bloca acest acord şi îl vom susţine. Aceasta este formula pe care mergem în momentul de faţă şi rămânem deschişi la discuţiile inclusiv la nivel tehnic care se poartă pe acest subiect", a declarat Orban, prezent la dezbaterea "România şi semestrul european" organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene, citat de Mediafax.

El a subliniat că principalii actori români din sistem "nu sunt deloc încântaţi" în privinţa propunerii Comisiei Europene de introducere a acestei taxe din 2014.

Pe de altă parte, Orban a arătat că prin introducerea acestei taxe s-ar putea genera resurse considerabile pentru bugetul UE şi bugetele statelor membre.

"Constatăm că la nivelul statelor membre există o reticenţă sporită de a contribui cu sume la bugetul UE, contribuţia de 1,5% din PIB este valabilă pentru 2007-2013, pentru 2014-2020 este propunerea Comisiei Europene de unu şi un pic la sută, iar Germania spune sub nicio formă mai mult de 1%, ceea ce presupune o reducere substanţială până la 100 de miliarde de euro faţă de 1.025 de miliarde cât a propus Comisia Europeană. În aceste condiţii, cred că o asemenea taxă pe tranzacţiile financiare ar putea constitui o resursă importantă atât la bugetul UE, cât şi la bugetul statelor membre, dacă e generată de o manieră inteligentă, astfel încât să evite o punere a sectorului financiar din întreaga UE pe poziţii dezechilibrate în raport cu restul competitorilor la nivel global", a mai spus Orban.

Parlamentul European a adoptat pe 23 mai cu o majoritate largă introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare în UE - aşa-numita "Taxă Robin Hood", însă propunerea se va lovi, în Consiliul European, de opoziţia unor state precum Marea Britanie, Suedia sau Olanda.

Potrivit proiectului CE, două treimi din veniturile generate de statele membre prin aplicarea taxei pe tranzacţii financiare ar fi virate la bugetul UE. PE a recomandat aplicarea taxei chiar dacă nu va fi votată, în Consiliu, de către toate statele UE.

Principalii susţinători ai propunerii sunt Germania şi Franţa, iar cel mai vehement oponent este Marea Britanie, care vrea să protejeze statutul Londrei de centru financiar global.

PE a adoptat, cu 487 voturi "pentru" şi 152 "împotrivă", nivelurile de taxare propuse de Comisia Europeană, de 0,1% în cazul tranzacţiilor cu acţiuni şi obligaţiuni, respectiv 0,01% în cazul tranzacţiilor cu derivate, însă a adus mai multe modificări proiectului. Parlamentul UE vrea ca modificarea propunerii astfel încât taxa să fie structurată pentru a acoperi cât mai mulţi traderi, iar evaziunea să fie neprofitabilă.

PE a propus însă exceptarea fondurilor de pensii de la plata taxei. Decizia finală privind aplicarea taxei aparţine Consiliului European, avizul PE având caracter consultativ.

Potrivit proiectului CE, două treimi din veniturile generate de statele membre prin aplicarea taxei pe tranzacţii financiare ar fi virate la bugetul UE, reducând contribuţiile statelor membre. În cazul României, CE estimează scăderea contribuţiei la bugetul UE, calculată în funcţie de Venitul Naţional Brut, cu 154 milioane euro la nivelul anului 2020.

Termenele din propunerea CE vizează introducerea taxei începând cu anul 2014.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC