Miniştrii Investiţiilor şi Economiei au găsit fonduri pentru finanţarea antreprenorilor afectaţi de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, şi Claudiu Năsui, ministrul Economiei, antreprenoriatului şi turismului, anunţă deblocarea celor trei măsuri de finanţare pentru antreprenori, lansate în contextul pandemiei COVID-19.

Soluţia identificată asigură resursele necesare de bani pentru a acoperi în întregime bugetul celor trei măsuri de sprijin pentru antreprenori, inclusiv măsura 3. Vineri, 15 ianuarie, a avut loc întrevederea cu Comisia Europeană pentru notificarea schemelor de ajutor de stat în forma aşteptată de către zecile de mii de antreprenori care au depus aplicaţii. În săptămâna 22 - 26 ianuarie vom avea acceptul pentru măsuri.

Schimbarea cadrului legislativ în timpul derulării procedurilor, sursele neclare de finanţare, lipsa de dialog între ministere şi cu Comisia Europeană au afectat stabilitatea acestor intervenţii ale statului român. Am depăşit aceste probleme prin muncă şi dialog.

„Respectarea promisiunilor pe care statul român le-a făcut antreprenorilor reprezintă un punct crucial în crearea unui relaţii de încredere între stat şi mediul de afaceri, pentru că predictibilitatea joacă un rol esenţial în determinarea bunului mers al oricărei afaceri”, se arată într-un comunicat semnat de cei doi miniştri.

Cele trei măsuri de finanţare au ca scop sprijinirea mediului de afaceri, care este extrem de afectat de pandemia COVID şi de efectele asupra activităţii comerciale. Două dintre acestea iau forma unor granturi: microgranturi, adică 2.000 euro, şi granturi pentru capitalul de lucru de la 2000 euro până la 150.000 euro. În cazul celei de-a treia măsuri, granturile pentru investiţii, valorile sunt cuprinse între 50.000 euro şi 200.000 euro.

După suplimentarea care a avut loc în octombrie anul trecut, măsurile nu mai aveau toată finanţarea asigurată. Concret, lipseau 500 de milioane de euro din fonduri europene. Prin urmare, au existat mai multe discuţii între cei doi miniştri precum şi între aceştia şi Comisia Europeană, pentru a identifica o soluţie.

Pasul următor este ca bugetul să fie adoptat de către parlament, cu noile modificări. De asemenea, în ultimele zile, în cadrul ministerului Economiei şi a agenţiilor din subordine, ritmul de procesare a crescut considerabil la aproape 845 de dosare/zi. Toate acestea înseamnă că, odată cu noul buget, banii vor intra în conturile aplicanţilor admişi într-un timp mult mai redus.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare