Ministerul Muncii: Peste 600.000 de contracte de muncă suspendate sau încetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii anunţă că numărul contractelor de muncă suspendate şi încetate se ridică la peste 600.000, majoritatea fiind în industria prelucrătoare, hoteluri şi restaurante sau comerţ cu ridicata.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) anunţă că va transmite, zilnic, datele cu privire la situaţia contractelor de muncă suspendate (şomaj tehnic), înregistrate la Inspecţia Muncii, cu precizarea principalelor domenii de activitate în care se evidenţiază modificări importante privind numărul de contracte individuale de muncă suspendate/încetate.

Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariaţii angajatorilor aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.  

Astfel, angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic, se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social.

Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea.

Întreaga comunicare între solicitanţi şi instituţiile vizate, respectiv solicitările şi depunerea documentelor, se face prin poşta electronică.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”