Miliardarul britanic Mike Ashley scoate Sports World la Bursă
0Magnatul britanic al echipamentelor sportive, Mike Ashley, se pregăteşte să-şi listeze, săptămâna aceasta, compania la bursa londoneză London Stock Exchange. Cât va câştiga el din asta?
Magnatul britanic al echipamentelor sportive, Mike Ashley, se pregăteşte să-şi listeze, săptămâna aceasta, compania la bursa londoneză London Stock Exchange. Cât va câştiga el din asta?
Cum Sports World este cel mai mare retailer de articole sportive din Marea Britanie, Ashley ar putea încasa nu mai puţin de 600 milioane de lire sterline. Miliardarul în vârstă de 42 de ani este un adevărat mister în ţara sa, deşi afacerile sale sunt foarte cunoscute, iar el este plasat pe locul 54 în lista "Sunday Times" a celor mai bogaţi britanici. Ashley, care nu mai dăduse niciodată vreun interviu, a ieşit prima dată cu declaraţii în presă în decembrie anul trecut, şi a spus că intenţionează să-şi listeze compania la bursă. El şi-a afirmat atunci şi ambiţia de a transforma Sports World în cel mai profitabil retailer din lume. Merrill Lynch, Citigroup şi Credit Suisse, care îl consiliază pe Ashley, au testat deja apetitul investitorilor pentru acţiunile Sports World atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite ale Americii. Iniţial, Ashley plănuia să listeze la bursă cam jumătate din companie, iar el să rămână cu 49-51% din acţiuni, dar planurile lui s-au schimbat săptămâna trecută, relatează "Times". El va păstra acum 70% din acţiuni, iar restul le va vinde investitorilor.
Şi-a început afacerea la vârsta de 18 ani
Spre deosebire de alte intrări pe bursă, în cazul Sports World, decizia îi aparţine în totalitate lui Mike Ashley, care deţine compania în proporţie de 100%. Dar cum procesul se află într-o fază avansată, analiştii cred că este foarte puţin probabil ca Ashley să se mai răzgândească, arată "The Independent". După tranzacţionarea acţiunilor, Ashley va rămâne, cel mai probabil, acţionar majoritar şi vicepreşedinte. "Locotenentul" său, Dave Forsey, acum director general, va deveni director executiv.
Ashley s-a apucat de afaceri la vârsta de 18 ani. În anii '80 a deschis, cu bani proprii, mai multe magazine cu articole sportive şi echipament pentru schi, în Londra şi în împrejurimi. În anii '90, a rebranduit lanţul de magazine sportive Sports Soccer şi l-a extins rapid. Acum, retailerul are peste 8.000 de angajaţi în Marea Britanie şi este, de asemenea, prezent în Irlanda, Belgia şi Slovenia. Anul acesta, compania ar putea înregistra venituri înainte de impozitare de 180-200 milioane de lire sterline şi un profit de 125-130 milioane de lire sterline. În jur de 15% din profituri provin din licenţierea brandurilor sale.
În ultimii trei ani, Sports World a urcat de pe locul trei pe locul întâi în sectorul articolelor sportive din Marea Britanie, industrie estimată la 3,6 miliarde de lire sterline.
Grupul are, în Regat, un lanţ de 370 de magazine de articole sportive, inclusiv magazinul Lillywhites din Picadilly Circus, Londra. Printre brandurile sale se numără Kangol, Dunlop Slazenger, Donnay, Lonsdale şi Umbro.