Micii întreprinzători români, cei mai optimişti din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreprinzătorii mici şi mijlocii din România sunt cei mai optimişti din regiune în ceea ce priveşte efectele crizei financiare asupra companiilor lor, arată studiul "Servirea IMM-urilor de către bănci în CEE", realizat de zeb/rolfes.schierenbeck.associates. Printre optimişti se numără şi austriecii, în timp ce în rândul pesimiştilor se înscriu întreprinzătorii din Ucraina, ungaria şi Cehia.

Totodată, statele în care se găsesc întreprinzătorii cei mai optimişti înregistrează şi cea mai mare pondere a întreprinderilor mici şi mijlocii care are contractat, în prezent, un credit bancar. România deţine, în prezent, cea mai mare pondere din Europa centrală şi de Est, de 84%, în ceea ce priveşte utilizarea creditelor, dar în scădere, de la 89% în 2008. România este urmată, în ceea ce priveşte ponderea companiilor mici şi mijlocii care au credite, de Austria şi Croaţia, cu ponderi de 76%, respectiv 72%. La polul opus, se înscriu Cehia şi Ungaria, unde doar 56% dintre IMM+uri au contrctat un împrumut. Studiul "Servirea IMM-urilor de către bănci în CEE"mai arată că, în viitorul apropiat, creditele par să fie cele mai interesante produse pentru clienţii corporate, în special în România, Serbia şi Croaţia. În plus, cel mai mare potenţial de utilizare al produselor se regăseşte în România. 

Reprezentanţii BCR spun că noiel condiţii de pe piaţă se vor reflecta în condiţiile de finanţare. Mai exact, băncile nu mai pot asigura acelaşi nivel de finanţare clienţilor care înregistrează scăderi ale vânzărilor şi că se impune o reconciliere a condiţiilor de creditare deformate de pieţele cu tendinţe de creştere în trecut. Evaluarea cererilor de împrumuturi va deveni mai strictă, iar capitalul este acum cel mai important, dar şi cel mai costisitor, produs.

Deşi întreprinderile mici şi mijlocii au fost puternic afectate de recesiune, cele care s-au menţinut în limitele legale şi au derulat un management corespunzător al afacerilor sunt încă atractive pentru finanţare şi investiţii, spune Mariela Bâtlan, director executiv al Direcţiei IMM-uri din cadrul BCR. "Cele mai afectate au fost companiile din construcţii, dar sectorul a înregistrat o revenire. De asemenea, au fost afectate companiile din comerţ, pentru ca le-au scăzut desfacerile, şi cele din industria prelucrătoare, în special industria uşoară, pentru că s-au redus exporturile", a spus Bâtlan.

Pentru a beneficia mai uşor de creditare, firmele mici şi mijlocii vor trebui să majoreze capitalul propriu şi să utilizeze din timp profiturile si pentru capitalizare. "IMM-urile trebuie să folosească profiturile pentru a crea o bază de creştere a activităţii în viitor", spune Bâtlan. De asemenea, este foarte important ca un mic întreprinzător să evite crizele de lichiditate şi să comunice cu banca pentru a găsi soluţii potrivite. În schimb, dacaă rezultatele sunt negative pentru mai mulţi ani, dacă solicitările sunt pentru maturităţi extinse sau există procese pe rol, şansele de a obţine credit se reduc.

În România, microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii ocupă, ca număr, o pondere de 99,6% în totalul companiilor şi înglobează peste 605 din numărul total de angajaţi, generând o valoare adăugată de 48,4% din total.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model