Memorandumul cu Rompetrol, neconstituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României a găsit neconsituţională legea de adoptare a memorandumului semnat de către Guvern cu Rompetrol, în privinţa datoriei acestei companii către stat.

Sesizarea a fost făcută de către preşedintele Traian Băsescu, care a argumentat că adoptarea memorandumului prin lege este o măsură care ţine strict de Executiv.

Băsescu a acuzat, miercuri seară, la B1TV, că legea privind anularea datoriei Rompetrol nu prevedea sancţiuni de partea Rompetrol, în cazul în care nu se respectau condiţiile.

„Domnul Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane de dolari. Datoria era de 580 de milioane de dolari, iar domnul Ponta, ca să fie primit de preşedintele Kazahstanului, s-a grăbit să facă un memorandum, prin care este de acord ca partea kazahă să plătească doar 200 milioane de dolari în contul datoriei istorice a Rompetrolului, iar 380 de milioane de dolari îi anulează“, a comentat preşedintele.

Rompetrol se angaja să plătească 200 de milioane de dolari pentru 26% din acţiunile deţinute de stat la Rompetrol, iar cele două părţi se angajau să constituie un fond de investiţii cu participaţie kazahă în proporţie de 80% şi 20% românească. Acesta ar fi urmat să realizeze investiţii de un miliard de dolari în economie.

În 2003, Guvernul a transformat în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani restanţele bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totală a dobânzilor plătite de companie în perioada 2003-2010 în contul emisiunii de obligaţiuni este de peste 250 milioane dolari.

Rompetrol, controlată de către grupul kazah de stat KazMunaiGaz, a răscumpărat doar o parte, cât să nu piardă majoritatea la rafinăria Petromidia, iar restul a fost convertit în acţiuni. Statul a ajuns, astfel, să deţină 44,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare. Ulterior, statul şi Rompetrol s-au dat reciproc în judecată. Statul argumenta că, din moment ce Rompetrol a început răscumpărarea de obligaţiuni, înseamnă că ar trebui să plătească suma totală.

Prin memorandum, autorităţile au renunţat la toate procesele cu Rompetrol.

Mai puteţi citi:

Memorandumul dintre statul român şi Rompetrol a trecut din nou de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 203 voturi „pentru“, 75 de voturi „împotrivă“ şi 6 abţineri, cererea preşedintelui Traian Băsescu de respingere a legii de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol privind răscumpărarea acţiunilor, deputaţii adoptând legea iniţială.

Băsescu, despre proiectul Roşia Montană: „Nu voi fi spectator ca Iliescu în cazul Rompetrol“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că va sesiza Curtea Constituţională (CCR) în legătură cu proiectul Roşia Montană pentru că este un act ilegal, la care nu poate fi părtaş sau spectator.

Traian Băsescu, la Adevărul Live: “Ponta a renunţat la 400 de milioane de dolari de la Rompetrol şi acum nu are bani pentru metroul din Drumul Taberei”

Guvernul român a renunţat la 400 de milioane de dolari prin memorandumul agreat în privinţa Rompetrol şi apoi se plânge că nu are bani pentru metroul din Drumul Taberei, a declarat, la Adevărul Live, preşedintele Traian Băsescu.

Rominserv a semnat un contract de un miliard de dolari cu KazMunaiGas

Compania Rominserv, din grupul petrolier Rompetrol, a semnat la începutul săptămânii, cu rafinăria Pavlodar, din grupul KazMunayGas, un contract de 1,07 miliarde de dolari pentru modernizarea şi creşterea a capacităţii de prelucrare la 7 milioane tone de ţiţei pe an.

Rompetrol se extinde în Franţa

Compania Dyneff, controlată de grupul Rompetrol, a finalizat în parteneriat cu grupul Total construcţia unui terminal de produse petroliere în valoare de 41 milioane de dolari în portul Port la Nouvelle şi a investit alte 10 milioane de dolari în deschiderea a două benzinării în Franţa.

KazMunaiGaz, interesat de preluarea Oltchim

Acţionarii kazahi ai Rompetrol analizează posibilitatea de a prelua combinatul Oltchim, conform declaraţiilor unuia dintre reprezentanţii juridici ai companiei petrochimice de la Vâlcea. Gigantul KazMunaiGaz este considerat unul dintre investitorii cu intenţii serioase în privinţa achiziţionării combinatului, care se află într-o situaţie administrativă critică de peste un an.

Ponta: Poziţia lui Băsescu privind Rompetrol e un joc politic, compania risca să intre în insolvenţă pentru că toate datoriile sunt către KazMunaiGaz

Poziţia preşedintelui Traian Băsescu privind Rompetrol este doar un joc politic, deoarece acesta nu a transmis vreo obiecţie la momentul la care Guvernul a promovat prin lege acordul cu KazMunaiGaz, afirmă premierul Victor Ponta, adăugând că, fără acest acord, Rompetrol risca să intre în insolvenţă.

„Financial Times“: Rompetrol, rampă de lansare în Europa pentru KazMunaiGaz

Compania petrolieră de stat din Kazakhstan, KazMunaiGaz, care deţine grupul Rompetrol, vrea să se extindă agresiv în Europa pe piaţa de distribuţie de carburanţi şi vânzare cu amânuntul. Compania vizează pentru început benzinării, terminale de import şi puncte de distribuţie în Ucraina şi Turcia, potrivit „Financial Times“ (FT).

Băsescu a respins de la promulgare Memorandumul cu Rompetrol şi cere reexaminarea acestuia

Preşedintele Traian Băsescu a respins legea de aprobare a memorandumului încheiat între statul român şi Rompetrol şi solicită reexaminarea acesteia.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical