Managerul de proiect, economii de 25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costurile destinate serviciilor unei firme specializate nu depăşesc 7% din suma totală alocată edificării unui ansamblu rezidenţial.Segmentul - ţintă al companiilor de profil în construcţii este reprezentat de către dezvoltatori. Uneori şi persoanele fizice apelează la acest tip de servicii.

Oferta unei companii de project management în construcţii pune la dispoziţia clientului, printre multe altele,  servicii precum studii de piaţă şi de fezabilitate, analize cantitative, programarea lucrărilor, estimări privind termenele de finalizare şi costurile.

Calitatea şi costurile, ţinute sub control

Practic, un dezvoltator care alege să apeleze la o asemenea companie are un partener permanent în toate aspectele legate de o construcţie, de la tehnic şi până la elemente juridice şi de marketing. „Un manager de proiect are rolul unui integrator între specialităţile care participă la realizarea unui proiect, precum şi de mediator de conflicte între diversele părţi interesate în proiect”, explică Valentin Kurci, director de proiect în cadrul Holda Management.

Avantajele colaborării cu un manager de proiect se traduc pentru un dezvoltator în câştiguri financiare perfect cuantificabile. Sunt ţinute sub control aspecte legate de termenele de derulare şi de costurile proiectului, precum şi de nivelul de calitate care trebuie asigurat pentru proiectul respectiv. Investitorii care apelează la o companie din domeniu trebuie să „prindă” în buget o cheltuială de aproximativ 7% din totalul investiţiei alocate construcţiei, potrivit lui Mircea Radu, director general al Euro House Construct.

O cheltuială ce merită făcută, dacă ţinem cont de economiile care rezultă. „Simpla punere în funcţiune a unei investiţii în termenele planificate poate să aducă un câştig de până la 10% din valoarea investiţiei. Estimăm că, în urma colaborării cu un manager de proiect, se pot obţine economii globale de până la 20-25%, precum şi câştiguri de oportunitate de 10-15%, toate procentele raportate la valoarea investiţiei”, arată Valentin Kurci.

Clienţii principali, pe acest segment, ai Holda Management sunt companiile care dezvoltă proiecte imobiliare rezidenţiale, dar şi office, comerciale şi industriale. Mircea Radu identifică un alt tip de clienţi: băncile finanţatoare.

Băncile, interesate de project management

„Instituţiile bancare se asigură că finanţările sunt îndreptate numai spre scopul finanţării, se realizează în termen şi se încadrează în bugetul total asumat”, explică directorul general al Euro House Construct. Avantajele derivă din faptul că,  în orice moment, reprezentanţii investitorilor sau ai băncilor finanţatoare ştiu ce se întâmplă cu banii lor. „Project managerul este prezent la semnarea tuturor contractelor, atât cele de specialităţi în faza de proiectare, cât şi cele de subantepriză în faza de execuţie”, adaugă Radu.

Tradiţional, acest tip de servicii se adresează proiectelor care depăşesc o anumită valoare critică a investiţiei, de obicei semnificativ mai ridicată decât costurile asociate cu realizarea unei locuinţe unifamiliale. „Totuşi, există clienţi sofisticaţi care doresc să realizeze mai mult decât o simplă locuinţă, fie prin încorporarea unor tehnologii de ultimă oră, fie prin realizarea unui proiect care are un grad ridicat de complexitate”, afirmă Kurci.

Costurile pe care le presupune un project manager îndepărtează în general clienţii persoane fizice care edifică o casă în regie proprie. Conceptul nu le este însă străin. „În particular, toate casele reuşite au avut la bază prieteni sau specialişti în construcţii care au jucat rolul de project manager. Însă acea persoană a fost « ţintuită » pentru proiectul respectiv, ori în şantier, ori la telefon, ori la calculator. Şi timpul costă bani”, spune Mircea Radu.

Randamentul investiţiei prinochiul specialistului

În piaţa actuală, cererea de project manageri s-a triplat. Şi asta pentru că toate părţile implicate au nevoie de un asemenea specialist,  care joacă rolul de  „avocat tehnic şi logistic”. El vede modalităţile în care poate obţine avantaje financiare, materiale sau resurse de la ceilalţi participanţi  la proiect. 

În majoritatea contractelor de construcţii,  dezvoltatorul are doar singura oportunitate de a-şi seta preţul, prin licitaţie. Din acest moment, profitul ce se poate obţine este determinat de abilitatea project managerului de a economisi şi salva bani printr-o bună planificare a operaţiunilor zilnice şi priceperea lui de a lua decizii bune.

Prezenţa unui grad ridicat de incertitudine în construcţii nu sugerează faptul că planificarea este imposibilă, ci doar faptul că aceasta joacă un rol hotărâtor în succesul sau eşecul proiectului.

Ing.  Marius Găitan
PM Consultant Europroiect Estate

10% este câştigul adus de finalizarea la termen a lucrărilor

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie