Majorarea salarială a angajaţilor de la metrou ar putea fi suspendată de Tribunalul Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peronul Metroului din Bucureşti, foto: Inquam Photos/ Octavian Ganea

Majorarea salarială pe care au primit-o angajaţii de la metrou, în luna noiembrie a anului trecut, ar putea fi suspendată joi, pe 24 iunie, dacă Tribunalul Bucureşti acceptă solicitarea Metrorex.

Potrivit unei Cereri de Ordonanţă Preşedinţială, publicată marţi, pe pagina de Facebook a Unităţii - Sindicatul Liber Din Metrou (USLM), administraţia de la metrou cere Tribunalului Bucureşti să suspende efectele Contractului Colectiv de Muncă încheiat la sfârşitul anului trecut, prin care aproximativ 5.000 de angajaţi au primit o majorare a asalariior cu 18%.

„Cerere de Ordonanţă Preşedinţială prin care solicităm instanţei de judecată să dispună, de urgenţă şi cu titlu provizoriu, până la soluţionarea litigiului asupra fondului ce face obiectului dosarului 16650/3/2021 aflat pe rolul acestei instanţe:

- În principal, suspendarea efectelor Contractului Colectiv de Muncă 2020-2021;

-în subsidiar, suspendarea efectelor clauzelor CCM, prin care s-a aplicat începând cu 1 11 2020 o majorare a grilei de salarizare de 18% prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2019-2020.”, transmite Metrorex.

Raportul Corpului de Control la Metrorex

Corpul de Control a finalizat, în luna martie a acestui an, raportul Metrorex, iar lista de probleme, deficienţe şi abuzuri descoperită a fost lungă, documentul semnalând printre altele că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menţinut decât dacă Metrorex îşi reduce personalul, a anunţat, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

„Am semnat documentul astăzi, iar la începutul săptămânii viitoare veţi putea găsi sinteza lui pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Lista de probleme, deficienţe şi abuzuri descoperită este lungă: negocierea dintre conducerea Metrorex şi sindicat privind creşterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut şi nu eram în situaţia de acum.

Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă; cu toate acestea, Consiliul de Administraţie de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceştia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei", a scris Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

El susţine că în negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ceea ce a permis manipularea de cifre în aşa fel încât creşterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri şi cheltuieli. 

„Iar prevederile legale au mai fost încălcate pentru că orice creştere de salarii trebuie să aibă sursă de bani stabilită şi pentru anul viitor. La Metrorex au găsit o portiţă pentru 2020 şi şi-au spus că, în 2021, vine statul să acopere diferenţa. Acest lucru nu se va întâmpla. Legea Bugetului de Stat spune clar că o companie de stat, care a încheiat anul 2020 cu pierderi şi/sau plăţi restante, nu poate acoperi în 2021 creşteri salariale de anul trecut", arată şeful MT.

Drulă: Dacă nu face concedieri şi nu acceptă micşorarea salariilor, Metrorex intră în insolvenţă

De asemenea, la sfărşitul lunii martie, ministrul Transporturilor a transmis în cadrul uni briefing susţinut la Palatul Victoria că Metrorex va ajunge în insolvenţă, dacă sindicatele nu acceptă fie o renegociere a creşterilor salariale, fie disponibilizări, întrucât veniturile companiei nu acoperă cheltuielile.

Au apărut nişte poveşti în spaţiul public în ultimele 24 de ore care sunt cam ca la Radio Erevan. Circulă un fake news de la sindicat că s-a pus batista pe ţambal, că nimeni nu păţeşte nimic, salariile rămân la fel, personalul rămâne la fel, ceea ce este departe de adevăr, este complet fals", a spus Drulă.

El a arătat că este matematic imposibil ca salariile şi numărul de angajaţi să rămână la fel, întrucât veniturile nu acoperă costurile salariale.

"Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali.

Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii.

Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii", a precizat ministrul Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie