Mai mulţi bucureşteni au vrut să îşi vândă apartamentele în 2011 decât în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii au scos la vânzare aproximativ 25.000 de apartamente în 2011, cu peste 6% mai multe decât în 2010, potrivit unui studiu realizat de portalul anunturiparticulari.ro.

Astfel, numărul de oferte intrate pe piaţa din Bucureşti a crescut în ultimii ani, de la 22.000 în 2009 la 23.500 în 2010 şi la 25.000 anul trecut.
Deşi numărul de apartamente scoase la vânzare este în creştere, piaţa este mult mai mică decât în 2008, când s-a înregistrat un număr record de 36.000 de oferte.

În topul locuinţelor scoase la vânzare în Bucureşti anul trecut conduc apartamentele cu două camere, cu peste 10.000 de unităţi. Acestea sunt urmate de apartamentele cu trei camere (7.500 de unităţi), garsoniere (5.100) şi apartamente cu patru camere (2.400 unităţi).

În luna decembrie 2011 o garsonieră costa, în medie, 36.000 de euro, cu 6% mai puţin decât în decembrie 2010. Preţul mediu al apartamentelor de două camere a fost 57.000 de euro, în scădere cu 5%, iar apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 7%, la 76.561 de euro în decembrie 2011.

În schimb, preţul solicitat pentru apartamentele cu patru camere este într-o uşoară creştere, ajungând la valoarea de 97.300 de euro, cu 7% mai mult decât în decembrie 2010.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone