Investitorii germani se plâng de lipsa de predicitibilitate a fiscalităţii: Companiile se tem de costuri suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK) au spus marţi că nu se plâng de nivelul fiscalităţii din România, ci de lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal, ceea ce este mult mai grav. În România există circa 7.500 de companii germane sau cu capital german. Investiţiile germane în România se ridicau la peste 9,2 miliarde de euro la sfârşitul anului 2016.

“Nu ne plângem de fiscalitate, ci de lipsa de predictibilitate a fiscalităţii, ceea ce este mult mai grav”, a spus Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK), într-o conferinţă de presă.

Acesta a subliniat că, pentru a putea face investiţii, oamenii de afaceri au nevoie de doar câteva condiţii. Prima este forţa de muncă, a doua este să găsească un cadru fiscal atractiv. Pentru a putea investi, oamenii de afaceri trebuie însă să aibă încredere în mediul în care-şi vor plasa banii, a explicat Anastasiu.

 În opinia sa, alte domenii foarte importante la care se uită investitorii sunt infrastructura şi sectoarele de sănătate şi educaţie.

"Ce vedem acum în România nu transmite neapărat cele mai bune semnale în ceea ce priveşte încrederea. Aceasta vine din predictibilitate, din semnalele verbale şi non-verbale cu privire la investitorii străini, la multinaţionale, la bănci, la cei care fac economia să se dezvolte", a arătat oficialul AHK.

Îngrijoraţi de modificările aduse Codului Fiscal

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, remis, de asemenea, luni, investitorii germani au luat cunoştinţă cu mare îngrijorare de modificările din Codul fiscal, care vor intra în vigoare la începutul anului 2018, precizând că doresc să sublinieze încă o dată pericolele pe care le reprezintă adoptarea acestor măsuri în forma actuală.

"AHK România a subliniat în nenumărate rânduri că predictibilitatea, stabilitatea, transparenţa şi statul de drept sunt deosebit de importante pentru a menţine încrederea în România că amplasament investiţional. Modul în care noile măsuri fiscale au fost comunicate insuflă, atât în rândul companiilor germane, cât şi al angajaţilor acestora, un profund sentiment de nesiguranţă. Astfel, companiile se tem de costuri suplimentare, mai ales pentru cele care desfăşoară activităţi în domeniul IT, dar există şi incertitudini legate de planificarea şi realizarea viitoarelor politici fiscale", spun reprezentanţii companiilor germane.

În plus, pentru mediul de afaceri nu este clară utilitatea acestor măsuri, având în vedere necesitatea ajustării costurilor.

"În principiu astfel de măsuri structurale, atât de importante, care au repercusiuni asupra întregii economii şi asupra populaţiei, nu ar trebui să fie adoptate decât în baza unor studii de impact serioase şi în cadrul unui dialog intens şi real între Guvern şi mediul de afaceri. Companiile germane din România sunt de părere că măsurile ce urmează a fi aplicate într-un timp atât de scurt, efectele acestora şi reducerea predictibilităţii fiscale ar putea influenţa negativ pe termen mediu şi lung atât climatul investiţional, cât şi competitivitatea ţării şi a companiilor", se mai arată în comunicat.

Membrii AHK au adăugat că investiţiile străine au un rol esenţial în dezvoltarea unei ţări.

"Din cauza repetatelor afirmaţii negative la adresa companiilor cu capital străin din România, dorim să menţionăm că a face o deosebire între companiile româneşti şi cele străine sau multinaţionale nu corespunde spiritului unei economii globalizate. Companiile germane sunt parte integrantă a economiei româneşti şi respectă legile ţării. Ele sunt totodată bine integrate în sistemele naţionale, regionale, locale şi realizează o contribuţie decisivă la valoarea adăugată brută, dar şi la creşterea competitivităţii prin transferul de know-how", au continuat oficialii companiilor germane.

Germania este cel mai important partener economic şi comercial al României, cu 23,1% din totalul exporturilor şi 19,9% din importuri. În România există circa 7.500 de companii germane sau cu capital german. Investiţiile germane în România se ridicau la peste 9,2 miliarde de euro la sfârşitul anului 2016.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente