Instabilitatea politică afectează companiile de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul politic din ultima perioadă, soldat – aşa cum s-a văzut – cu demiterea Guvernului Grindeanu, ar putea avea grave repercusiuni asupra economiei naţionale, având în vedere că vor fi afectate companii de stat, printre care şi Hidroelectrica.

Concret, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi (care nu a mai avut loc şi nu se ştie când va fi reprogramată şi ce puncte va conţine) se aflau şi 19 proiecte de hotărâri de Guvern, printre care şi cele privind aprobarea bugetelor Hidroelectrica, Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. Deva şi al Societăţii Institutul de Proiectări Chimice Iprochim SA. 

Fără buget pe anul 2017, niciuna dintre aceste companii nu-şi poate derula eficient activitatea şi nici programul de investiţii, cum este cazul Hidroelectrica.

De altfel, după cum declarau recent sindicaliştii, bugetul de investiţii al producătorului de energie hidro a fost realizat în proporţie de doar 40% în 2016, iar pentru anul 2017 a fost planificat la un nivel de aproximativ 65% din cel planificat pentru anul precedent. „În momentul de faţă lipseşte decizia, inclusiv la nivelul acţionariatului, referitoare la investiţiile istorice (investiţii complexe, cu componentă energetică redusă)”, declarau reprezentanţi ai Hidrosind.

Potrivit proiectului de HG care ar fi trebuit aprobat marţi, profitul estimat al Hidroelectrica pentru 2017 „scade faţă de cel realizat în anul 2016 cu 19,14%. Ca urmare a previziunii veniturilor pe baza unor estimări prudente ale producţie în anul 2017, nivelul veniturilor fiind corelat cu cel al cheltuielilor”.

În ceea ce priveşte bugetul Minvest Deva, acesta prevedea printre altele „scăderea plăţilor restante faţă de bugetul aprobat în 2016, conform Memorandumului aprobat de Guvern cu tema “Măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2017”.

Bugetul Iprochim prevedea venituri de 8,14 milioane lei şi cheltuieli totale de 8,13 milioane lei, în scădere cu 1,3 milioane lei faţă de anul trecut. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă