Inegalitatea dintre venituri scade lent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inegalitatea dintre venituri scade lent

Din zece familii, patru au câştiguri sub media pe economie şi doar una are mai mult de 45.000 de lei lunar.Câştigurile mari se concentrează la mai puţin de 9% din populaţie, în timp ce mai mult de o treime din români au venituri mici şi foarte mici, arată statisticile oficiale.

Mai citeşte şi:

Raportul dintre veniturile foarte mici şi cele foarte mari este de 1 la 4,6 în cazul gospodăriilor şi de 1 la 7,8 în cazul persoanelor, arată o analiză referitoare la inegalitatea veniturilor, publicată recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Acest raport se ameliorează foarte lent, de la an la an, cifrele schimbându-se doar la nivel de zecimale şi mai mult ca efect statistic decât ca rezultat al îmbunătăţirii calităţii vieţii.

În 2007, spre exemplu, între prima şi ultima categorie de venituri exista un raport de 1 la 4,9 în cazul gospodăriilor şi de 1 la 8 în cazul persoanelor.

Statisticienii împart populaţia, în funcţie de veniturile gospodăriilor şi ale persoanelor, pe decile, adică pe 10 „felii“ a câte 10% din total. În prima decilă se situează cei cu veniturile cele mai mici, iar în decila a zecea – cei cu veniturile cele mai mari.

Între prima şi a zecea decilă se identifică principalele diferenţe care arată inegalitatea veniturilor. În România, familiilor din prima decilă (cu venituri mai mici de 1.000 de lei) le revine doar 4,7% din totalul câştigurilor lunare, în timp ce gospodăriilor din ultima decilă (cu mai mult de 46.000 de lei) le revine aproape 22% din total.

Venituri mici, deficite mari

Potrivit INS, cea mai mare contribuţie la diferenţierea veniturilor gospodăriilor o are decalajul dintre salarii. În prima decilă, câştigul strict salarial (fără a mai lua în calcul şi alte surse de venit) este de 59,7 lei lunar, iar în ultima decilă – de 3.491 de lei lunar, ceea ce evidenţiază faptul că salariile cele mai consistente sunt de 58 de ori mai mari decât salariile cele mai reduse.

Din punctul de vedere al raportului dintre resursele de venituri şi necesarul de cheltuieli, gospodăriile cu venituri foarte mici înregistrează deficite, iar cele din categoriile imediat următoare au un echilibru fragil al acestei balanţe.

În cazul familiilor cu veniturile cele mai mici, decalajul dintre câştiguri şi cheltuieli ajunge la aproape 10%, în timp ce gospodăriile cu cele mai mari venituri au un excedent de aproape 20%, mai arată statisticile oficiale.

Având în vedere decalajele arătate mai sus, statisticienii conchid că „este afectată, astfel, atât posibilitatea de economisire a populaţiei, cât şi dezvoltarea per ansamblu a economiei naţionale“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi