Impozite mai mari pentru locuinţele spaţioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impozitul aferent clădirilor utilizate ca locuinţe, a căror suprafaţă desfăşurată depăşeşte 150 metri pătraţi, va fi majorat de la 1 ianuarie 2007, cu câte zece la sută pentru fiecare

Impozitul aferent clădirilor utilizate ca locuinţe, a căror suprafaţă desfăşurată depăşeşte 150 metri pătraţi, va fi majorat de la 1 ianuarie 2007, cu câte zece la sută pentru fiecare 100 metri pătraţi sau fracţiune din această suprafaţă.
Potrivit unui proiect prin care se vor aduce modificări la actualul Cod Fiscal, şi impozitele asupra mijloacelor de transport vor fi majorate, ca urmare a modificării modului de calcul, în funcţie de capacitatea cilindrică a vehiculului, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc cu o valoare cuprinsă între 7 şi 45 RON. De asemenea, agenţii economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică vor fi obligaţi să achite anual o taxă de până la 3.000 RON, cuantumul acesteia urmând să fie stabilit de consiliul local.De la începutul anului viitor, încasarea impozitelor şi taxelor locale se va face la două termene, în rate egale, respectiv la 31 martie şi 30 septembrie, în loc de patru termene de plată, cum este în prezent. Indexarea în funcţie de inflaţie a impozitelor şi taxelor locale se va face, potrivit viitorului Cod Fiscal, o dată la trei ani ani, când rata inflaţiei depăşeşte cumulat zece procente.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii