Importul de inflaţie, marele pericol pentru economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În opinia economistului-şef al BancPost, Dan Bucşa, principala ameninţare pentru revenirea economiei este inflaţia importată, în contextul în care preţurile de consum sunt influenţate foarte mult de costul produselor importate. Afirmaţia economistului vine în contextul în care România traversează etapa unei „liberalizări controlate“ a preţurilor şi va ajunge curând în cea a liberalizării cursului de schimb, anunţată dej

Dan Bucşa mai spune că procesul dezinflaţionist va continua, însă nu este convins că ţinta de 3% va fi atinsă. „Inflaţia ar putea scădea sub 5% până în iulie. Şansele ca inflaţia anuală să ajungă la sfârşitul anului 2011 sub 4%, cu alte cuvinte, ca ţinta de 3% (fixată de BNR) să fie atinsă, sunt ameninţate de creşterile preţurilor la combustibili şi la alimente în toată lumea, dar şi de liberalizarea anunţată a preţurilor la energie şi gaze naturale“, a continuat Bucşa, citat de Mediafax.

Creştere economică de maximum 1,5% în 2011

El a comparat situaţia României cu cea a SUA, unde chiar dacă se importă mult, această situaţie aproape că nu influenţează indicele preţurilor de consum. Economistul consideră că anticipaţiile inflaţioniste din România sunt mari pentru că altfel nu se explică de ce, dacă nu există un consum ridicat, preţurile continuă să crească. În ceea ce priveşte creşterea economică, Bucşa consideră că aceasta nu va trece de 1,5% în acest an.
„Ar fi minunat să îl atingem, dar nu ştiu dacă putem trece de la o contracţie de 2% la o creştere de 1,5%, având în vedere că nu sunt optimist în privinţa investiţiilor străine directe“, a spus oficialul Bancpost. El a adăugat că 2011 ar trebui să fie anul în care economia românească „iese în sfârşit din recesiune, deşi redresarea va fi lentă“.
Pentru creşterea PIB-ului, factorii cheie sunt îmbunătăţirea percepţiei consumatorului faţă de situaţia economiei şi creşterea creditării, consideră Bucşa. Dinamica reală prognozată a PIB-ului între -1,3% şi +1,4% indică faptul că nu vor avea loc modificări semnificative ale condiţiilor economice din acest an, în comparaţie cu 2010", consideră Bucşa.

Potenţial uriaş pe termen lung

Pe de altă parte, directorul general al Bancpost, Peter Weiss, consideră că România oferă „oportunităţi uriaşe“, având în vedere potenţialul pe termen mediu şi lung. El a arătat că Bancpost îşi propune în acest an să continue să crească, în condiţiile în care este o bancă de importanţă sistemică, şi să-şi dezvolte activitatea diviziei corporate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”