Henkel România vizează creşteri în 20

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Henkel România, parte a grupului german Henkel, mizează în acest an pe o creştere a afacerilor de două cifre, de la 590 milioane lei (aproximativ 160 milioane euro) în 2008, în pofida mediului economic restrictiv, spune  preşedintele companiei, Liviu Sfrija, citat de Mediafax.

Anul trecut a fost unul de creşteri semnificative pentru companie, în condiţiile în care anul s-a încheiat cu o cifră de afaceri mai mare cu 25% faţă de 2007, iar profitul EBIT (înainte de plata dobânzilor şi impozitelor) de anul trecut a ajuns la 115 milioane lei (peste 31 milioane euro), mai mult cu 24% faţă de anul anterior. În euro, creşterile au fost mai reduse, de 13% atât pentru cifra de afaceri, cât şi pentru EBIT.

„Rezultatul este cu atât mai bun cu cât, în ultima parte a anului trecut, au început să se simtă şi în România efectele crizei mondiale, în special pe piaţa materialelor de construcţii şi pe piaţa valutară“, a afirmat Sfrija. Dintre diviziile companiei, cele mai mari vânzări le-a înregistrat departamentul de Adezivi şi tehnologii, urmat de Detergenţi şi produse pentru curăţat şi Produse cosmetice.

Grupul german a raportat un profit net de 1,23 miliarde de euro pentru anul 2008, în creştere cu 31% faţă de valoarea de 938 de milioane de euro din anul precedent, ca urmare a unui beneficiu excepţional de un miliard de euro obţinut prin vânzarea participaţiei deţinută la compania Ecolab.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică