Guvernul va returna transportatorilor acciza doar pe o declaraţie pe propria răspundere pentru că Fiscul nu poate să îi verifice în timp real

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a constatat că ANAF nu poate verifica în timp real dacă transportatorii care solicită restituirea unor bani din acciza suplimentară la motorină primesc şi alte compensaţii, ceea ce ar sista plata, şi le va da banii pe baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, controlată ulterior, potrivit Mediafax.

Legislaţia actuală stabileşte că, pentru a se înscrie în în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize, transportatorii trebuie să facă dovada că nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport mărfuri şi persoane, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să verifice acest lucru şi să informeze Autoritatea Rutieră Română, prin intermediul căreia sunt restituiţi banii.

Guvernul a ajuns însă la concluzia că aceste compensaţii pot fi acordate atât de autorităţi centrale, cât şi de cele locale, astfel că „identificarea lor şi administrarea informaţiilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este greu de realizat“, relevă un proiect obţinut de Mediafax.

Constatarea s-a produs la cinci luni după termenul de la care transportatorii au putut depune cereri pentru estituirea unei părţi din banii aferenţi accizei.

La momentul deciziei Guvernului de a returna o parte din banii aferenţi accizei, preşedintele Traian Băsescu a atenţionat că înţelegerea pe care a făcut-o premierul Victor Ponta cu transportatorii este un lucru complicat, pentru că „o sa primească finanţele camioane de facturi pentru maşini care n-au alimentat niciodată şi vei da înapoi echivalentul a 4 cenţi, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat“.

În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că este convins că Parchetul, ANAF, SRI şi Direcţia Antifraudă sunt extrem de bine pregătite să combată orice neregulă.

Acum, constatând că ANAF nu poate verifica rapid informaţiile, Guvernul a pregătit un proiect de hotărâre care stabileşte ca informaţiile cu privire la îndeplinirea obligaţiei transportatorilor de a nu beneficia de alte compensaţii să nu mai facă obiectul protocolului încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Rutieră Română, iar transportatorilor să li se solicite doar o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că aceştia nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport, urmând ca verificarea declaraţiilor să facă obiectul "controlului ulterior" al ANAF.

Modificarea este justificată prin "fluidizarea" procesului de înregistrare în Registrul vehiculelor pentru restituirea banilor aferenţi accizei.

De la 1 aprilie, a fost introdusă o acciză suplimentară pentru carburanţi de 7 eurocenţi pe litru, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen).

În urma protestelor transportatorilor, Guvernul a decis ca, pentru motorină, transporatorilor să le fie returnat, trimestrial, 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi, pe baza facturii de achiziţionare a carburantului.

Acest sistem, prin care transportatorii primesc înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie, va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019.

Bugetul total maxim estimat al schemei se ridică la 637,7 milioane euro, dar cu posibilitatea suplimentării, numărul anual estimat al transporatorilor care urmează să beneficieze de acest ajutor de stat fiind de 20.114.


Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online