Guvernul sare la gâtul particularilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

particularilor care scot bani din închirierea apartamentelor de pe litoral, pe durata verii. Nici proprietarii de discoteci în aer liber nu scapă de ochiul vigilent al legiuitorului. La orele 23

particularilor care scot bani din închirierea apartamentelor de pe litoral, pe durata verii. Nici proprietarii de discoteci în aer liber nu scapă de ochiul vigilent al legiuitorului. La orele 23 fix, ei vor trebui să oprească muzica, fie că e vorba despre audio sau video.De fapt, niciuna din aceste prevederi nu reprezintă o noutate. Ele existau şi înainte, fiind cuprinse în mai multe acte normative, astfel că cei îndrituiţi să le aplice îşi tot pasau responsabilităţile de la unul la altul. Acum, toate sunt adunate într-o singură lege, care astfel se vrea mai eficientă în aplicare.

Particularii, la concurenţăcu hotelierii
Nu se ştie însă cum vor fi depistaţi toţi micii afacerişti din domeniul imobiliar-turistic, care îşi făceau veacul prin gările de pe litoral, zăngănind cheile în căutare de turişti. Practic, ei au intrat în peisajul de la malul Mării Negre, şi nu este o noutate pentru nimeni că nu declară la Fisc veniturile încasate din chirii. Noua lege spune că toate aceste persoane pot desfăşura activităţi de cazare şi alimentaţie în locuinţele familiale numai dacă sunt autorizate, înregistrate şi clasificate. Aşa era însă şi până acum, proprietarii având nevoie de o autorizaţie de funcţionare din partea primăriei. Actul costă în jur de 100 RON şi e valabil timp de un an. Acum, chiriile la particulari variază între 50 şi 70 RON/zi pentru o cameră situată într-o casă pe pământ, în timp ce tarifele pentru o garsonieră sunt de 80-120 RON/zi. Reprezentanţii patronatelor din turism consideră că măsura autorizării este benefică. "Eu mă simt jignit şi în acelaşi timp dezarmat de faptul că unii pot face turism fără să respecte legea. Asta, în timp ce noi, proprietarii de hoteluri, suntem plătitori de tot felul de taxe şi impozite pe care, dacă nu le onorăm, ni se închid capacităţile de cazare", ne-a declarat Dragoş Răducan, secretarul general al Federaţiei Patronale din Turismul Românesc (FPTR).

Fără gălăgie după ora 23
Autorităţile ar vrea să reglementeze şi activitatea discotecilor din staţiuni. Astfel, potrivit proiectului, programul de funcţionare al discotecilor în aer liber se încheie la ora 23, iar cele din spaţii închise trebuie să aibă dotări antifonice. S-a dovedit însă în majoritatea situaţiilor că nimeni nu respectă normele. Primarul din Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, spune că nu de puţine ori l-a amendat pe proprietarul unei discoteci de lângă lacul Belona, care şi-a continuat activitatea nestingherit. La rândul său, reprezentantul FPTR este de părere că discotecile în aer liber ar trebui amenajate la 2-3 km de staţiunea respectivă, iar cele închise - în subsoluri, aşa cum se întâmplă în Bulgaria şi Grecia.

Barurile de pe plajă, pe cale de dispariţieÎn faza iniţială, proiectul mai prevedea demolarea construcţiilor neautorizate de la malul mării, considerate ilegale în accepţiunea primăriilor. Aceasta înseamnă, în opinia fostului guvernator al Deltei Dunării, Virgil Munteanu, că "ar trebui să dispară toate beach-barurile care au putut să apară în urma închirierii plajelor către operatori privaţi, la iniţiativa ministrului mediului, Sulfina Barbu".

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute