Guvernul înăspreşte criteriile de selecţie pentru şefii ASF. Vicepreşedintele Daniel Tudor nu va mai candida: „Aş fi a patra oară în faţa comisiilor, deja este penibil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Tudor a anunţat că renunţă la funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară

Guvernul a aprobat miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea componenţei Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de la 11 la 9 membri, şefii instituţiei urmând să fie din nou audiaţi în comisiile parlamentare şi verificaţi dacă îndeplinesc toate criteriioe de calificare. Daniel Tudor, vicepreşedintele ASF, a decis să nu mai candideze pentru că „ar fi a patra oară când sunt în faţa comisiilor, deja este penibil“.

UPDATE Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis un comunicat de presă prin care anunţă demisia lui Daniel Tudor din funcţia de vicepreşedinte, dar şi o declaraţie a acestuia privind motivele acestei decizii. 

"În contextul celor mai recente modificări legislative referitoare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care menţionează incompatibilitatea între membrii Consiliului ASF şi membrii Parlamentului României şi din motive personale am decis să demisionez din funcţia actual, întrucât eu şi soţia mea am putea fi în situaţie de incompatibilitate, din punct de vedere juridic. Consider că este normal să renunţ eu, întrucât soţia mea a fost aleasă în Parlament prin votul uninominal al cetăţenilor, pentru un mandat de 4 ani. Consider că la împlinirea exact a unui an în această funcţie (am fost ales de trei ori) mi-am îndeplinit o parte din obiective şi am reuşit să îmi aduc, atât cât am putut, aportul şi suportul pentru piaţa asigurărilor“, a declarat Daniel Tudor, citat în comunicatul ASF.

Până la numirea noii componenţe, restrânsă la un număr de 9 membri ai Consiliului, atribuţiile vicepreşedintelui ASF pentru sectorul asigurări-reasigurări vor fi preluate de prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu, după ce demisia domnului Daniel Tudor îşi va produce efectele.


„Nu vreau să mai candidez. Am anunţat încă dinainte ca Guvernul să adopte Ordonanţa de Urgenţă. Ar fi a patra oară când sunt în faţa comisiilor, deja este penibil. Ce aş mai putea să le spun, să le demonstrez? Renunţ la acest joc, nu este pentru mine. Îmi ştiţi traseul profesional. Nu mă văd târât prin Parlament“, a declarat Daniel Tudor pentru „Adevărul“. 

Guvernul a adoptat Ordonanţa pentru a răspunde la solicitarea Fondului Monetar Internaţional, deşi prevederea a fost inclusă şi într-un proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor şi trimis la Senat.

Concomitent, Ministerul Finanţelor Publice a publicat miercuri la secţiunea transparenţă decizională a paginii de web proiectul de ordonanţă de urgenţă, dar nu există informaţii dacă forma publicată pe site este aceeaşi cu cea aprobată de Guvern. 

Proiectul de OUG prevede că selecţia candidaţilor ce urmează să fie numiţi membri ai Consiliului ASF se va face de către comisiile reunite de buget-finanţe şi economice din Camera Deputaţiilor şi Senat, dar fără a se mai specifica creiteriul exclusiv de experienţă profesională. În aceste condiţii, legislaţia pare că va obliga parlamentarii din comisii să verifice toate aspectele privind criteriile de calificare ca membru al Consiliului ASF şi eventualele incompatibilităţi.

Faţă de actul normativ precedent, se introduc două criterii, respectiv: 

- Membrii Consiliului ASF să aibă o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor.

- Membrii Consiliului ASF să nu fie soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Preşedintele României, cu membrii birourilor permanente ale Parlamentului, ai Guvernului sau ai Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Tudor spune că a avut probleme de incompatibilitate la două dintre cele trei audieri pe care le-a parcurs în ultimul an în comisiile parlamentare, dar că, în prezent, respectă ambele criterii. 

Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru „Adevărul“ că Daniel Tudor nu ar respecta criteriul privind experienţa profesională în domeniu de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor întrucât acesta a terminat, în 1994, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Anglia, iar studiile ar fi fost echivalate mult mai târziu, după 2004. El a mai absolvit în 2007 Facultatea de management şi Inginerie Economică în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti.  Întrebat dacă studiile din străinătate au fost echivalate în România şi când, Tudor a spus că „bineînţeles că aceste studii se iau în calcul, nu vreau să mă bag în acest detaliu, dacă îmi aduc bine aminte, în 1996“. 

Tudor spune că „marea problemă“ o constituie criteriul de incompatibilitate pentru că soţia sa, Doina Anca Tudor, este senator, membru în Comisia economică, industrii şi servicii, dar nu membru al birourilor permanente ale Parlamentului. Criteriul prevede ca membrii Consiliului ASF „să nu fie soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Preşedintele României, cu membrii birourilor permanente ale Parlamentului, ai Guvernului sau ai Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României“. Lăsând să se înţeleagă că nu ar dori să îngrădească perspectivele profesionale ale soţiei sale, Tudor a spus că „nu am de unde să ştiu ce se întâmplă chiar şi pe termen scurt, aş putea ajunge în situaţia să merg a cincea oară în faţa comisiilor“. 

„Nu este aceasta lumea mea, am intrat, m-am lecuit. Acum îi înţeleg pe managerii privaţi din companiile de stat. Am fost un an şi m-am convins. Nu am în plan să mă întorc în piaţa asigurărilor, dar nu exclud acest lucru. Nu aş avea o problemă ca succesorul meu să mă supravegheze“, a mai spus Tudor.

El a spus că va trimite în scurt timp o scrisoare la secretariatul Camerei Deputaţilor şi al Senatului în care îşi va prezenta demisia. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical