Guvernul defineşte în sfârşit „consumatorul vulnerabil”. Cine va putea primi ajutoare de încălzire şi în ce sumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani întregi de tărăgănare, Guvernul defineşte în sfârşit cine este „consumatorul vulnerabil”, o persoană care va fi ajutată de către stat să îşi plătească facturile cu încălzirea şi pentru care va fi interzisă deconectarea de la sursele de energie. În România, circa 9,3% din gospodării nu au capacitatea de menţinere a căldurii în locuinţă, faţă de media europeană de 7%, cauza fiind în general sărăcia.

Sărăcia energetică reprezintă imposibilitatea gospodăriei de a-şi asigura nevoile energetice minimale constând în iluminat, încălzirea optimă a locuinţei pe timp de iarnă, susţinerea altor facilităţi care presupun utilizarea de energie, fie din cauza veniturilor reduse, fie din cauza costului prea mare al serviciilor.

Astfel, este definit consumatorul vulnerabil de energie drept o persoană singură sau o familie, care, din motive de boală, vârstă, venituri insuficiente sau alţi factori, ar trebui să beneficieze de măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale, arată un proiect de lege lăsat moştenire de Violeta Alexandru, înainte de a părăsi postul de ministru al Muncii în Guvernul Orban.

Tipuri de consumatori vulnerabili

Vor exista patru categorii de consumatori vulnerabili: a) din motive de venit; b) din motive de vârstă (pensionari); c) din motive de sănătate (necesită aparate electrice pentru menţinerea în viaţă sau menţinerea stării de sănătate, prezintă probleme psihice care le alterează gândirea, prezintă probleme locomotorii care împiedică sau restricţionează deplasarea, prezintă deficienţe de vedere sau de auz); d) ca urmare a faptului ca gospodăria se află în zone izolate (gospodăriile situate în afara localităţilor care nu sunt conectate la reţelele de utilităţi şi care se încadrează şi în categoria consumatorilor vulnerabili din motive de venit).

Tipuri de ajutoare

Consumatorii vor putea beneficia de ajutoare în funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, respectiv: a) ajutor pentru energie termică în sistem centralizat; b) ajutor pentru gaze naturale; c) ajutor pentru energie electrică; d) ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri.

Ajutoarele vor putea fi financiare, precum ajutoare destinate asigurării nevoilor energetice minimale pentru iluminat, încălzirea optimă a locuinţei pe timp de iarnă, susţinerea facilităţilor de gătit şi asigurarea apei calde în locuinţă şi utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun utilizarea de energie, dar şi non-financiare, precum facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale, alte facilităţi constând în ajutoare financiare destinate achiziţionării de dispozitive/ instalaţii/sisteme ce pot conduce la creşterea eficienţei energetice în locuinţă.

Limita maximă a veniturilor până la care o persoană sau familie poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 810 lei/persoană în cazul familiilor şi de 1.445 lei în cazul persoanei singure.

Cuantumul ajutoarelor de încălzire va fi stabilit prin compensare procentuală aplicată unei valori de referinţă diferenţiată în funcţie de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală va fi de 100% pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri şi de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă. Valorile de referinţă la care se aplică compensarea procentuală vor fi de 250 lei/lună pentru gaze naturale, de 500 lei pentru energie electrică şi de 80 lei pentru combustibili solizi şi petrolieri.

Totodată, va putea fi acordat şi un supliment lunar pentru energie, în valoare de: 30 lei pentru energie electrică, 10 lei pentru gaze naturale, 10 lei pentru energie termică şi 20 lei pentru combustibili solizi şi petrolieri. În cazul în care unica sursă este energia electrică, suplimentul se va majora la 50 de lei. Acesta va fi plătit direct la furnizor.

Comparativ cu legislaţia prin care se acordă în prezent ajutoare de încălzire, respectiv Ordonanţa de urgenţă nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, creşte nivelul de venituri până la care se acordă dreptul. Nivelul maxim pe persoană din familie creşte de la 800 lei la 810 lei, iar pentru persoana singură de la 1.082 lei la 1.445 lei, ceea ce va extinde numărul de gospodării ajutate.

Cum se acordă ajutorul

Acordarea ajutorului se va realiza prin dispoziţie a primarului, pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia, însoţită de documente doveditoare.

La stabilirea veniturilor familiei sau persoanei singure în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei vor fi luate în considerare toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.

Primăria şi serviciul public de asistenţă socială vor fi obligaţi să efectueze anchete sociale, la solicitarea agenţiilor pentru prestaţii sociale, precum şi la solicitarea altor terţi, precum şi în cazul celor care solicită ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică.

Furnizorul de energie termică, respectiv de gaze naturale va calcula ajutorul efectiv care se va acorda beneficiarului pe baza consumului efectiv înregistrat.

Interzis la deconectare

Noua lege prevede că va fi interzisă deconectarea de la sursele de energie pentru consumatorii vulnerabili definiţi de proiectul de lege, inclusiv în situaţii de criză de energie electrică.

Legea ar urma să intre în vigoare în septembrie 2021 şi are un impact bugetar de Necesar 154 milioane de lei în 2021 şi de 417 milioane de lei în 2022.

Ministerul Muncii estimează că de ajutorul de încălzire vor beneficia 427.000 de persoane, din care 42.759 pentru energie termică, 94.070 pentru gaze naturale, 12.828 pentru energie electrică şi 277.934 pentru combustibili solizi şi lichizi.

Cuantumul mediu al ajutorului lunar este estimat la: 70 lei pentru energie termică, 140 lei pentru gaze naturale, 130 lei pentru energie electrică şi 52 lei pentru combustibili solizi şi lichizi.

Acest lucru va însemna cheltuieli lunare de 32,28 milioane lei, din care, 2,993 milioane lei pentru energie termică, 13,17 milioane lei pentru gaze naturale, 1,67 milioane lei pentru energie electrică şi 14,45 milioane lei pentru combustibili solizi şi lichizi.

Pentru suplimentul pentru energie, numărul beneficiarilor este estimat la 427.000, cu o sumă lunară medie de 50 lei, pe o perioadă de acordare de 12 luni, ceea ce va duce la un necesar anual de 256 milioane lei.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?