Germania, plan masiv de sprijin de 65 miliarde de euro pentru creșterea costului vieţii

0
Publicat:

Guvernul german, confruntat cu o criză a costului vieţii căreia multe familii nu îi pot face faţă, a anunţat duminică un pachet de sprijin în sumă de 65 miliarde de euro.

Cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări că germanii vor trece cu bine iarna

Vom trece cu bine prin această iarnă”, a declarat cancelarul Olaf Scholz într-o conferinţă de presă după acordul intervenit la discuţiile de sâmbătă din coaliţie (social-democraţi, liberali, Verzi), prelungite până duminică dimineaţa.

Măsurile includ un nou tichet, mai ieftin, de transport public, o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari şi studenţi pentru plata facturii la energie, o majorare a alocaţiilor pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă, şi o creştere cu 18 euro a alocaţiei pentru copii.

O sumă de 300 de euro, tot pentru plata facturilor la energie, fusese deja convenită pentru persoanele care lucrează.

În plus, guvernul va introduce tarife mai mici pentru un anumit plafon de bază al consumului de energie, peste care tariful va creşte.

Un ajutor rapid şi proporţionat către cetăţeni şi firme este necesar dată fiind creşterea rapidă a preţurilor la energie,, explică documentul, consultat de AFP, elaborat după săptămâni de discuţii laborioase între cele trei partide ale coaliţiei cancelarului social-democrat.

Potrivit documentului, în octombrie va intra în vigoare o taxă pe gaz destinată să evite falimentul grupurilor energetice germane. Taxa va genera o nouă majorare a facturii energetice a gospodăriilor, cu mai multe sute de euro.

Potrivit şefului Bundesbank, banca centrală germană, este probabil ca inflaţia, ajunsă în august la 7,9%, să atingă 10% până la sfârşitul anului, o premieră după anii 1950.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, guvernul Scholz a deblocat deja două pachete de ajutoare pentru familii, în sumă totală de circa 30 miliarde de euro.

Unele măsuri au expirat recent, precum rabatul la carburant şi popularul abonament de 9 euro pe lună în tot transportul public, cu excepţia liniilor de mare viteză.

Anunţul acestui nou plan negociat de la începutul verii a fost amânat de mai multe ori, o situaţie ce ilustrează fricţiunile între cele trei partide ale coaliţiei aflate la putere de nouă luni, mai comentează AFP. 

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi