Francezii de la Filasa investesc 780 de milioane euro în 12 parcuri eoliene în Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În judeţul Suceava se vor deschide 12 parcuri eoliene în 9 localităţi

Firma cu capital francez Filasa a inaugurat joi, în localitatea Ciprian Porumbescu (Suceava) proiectul de investiţie în 12 parcuri eoliene în valoare de 780 de milioane de euro.Parcurile se vor deschide în nouă comune sucevene.

Directorul de proiect Eolenvest, Bogdan Buzdugan, a declarat, potrivit Mediafax, că cele 12 parcuri eoliene vor fi grupate pe opt localităţi din zona Suceava-Gura Humorului-Fălticeni, cu o putere instalată de 429 MW/h, în timp ce în comuna Udeşti va fi realizat un parc eolian cu o putere instalată de 90 de MW/h.

Directorul general al Filasa International, Bernard Esquirol, a declarat că timp de doi ani au durat studiile, proiectarea şi construcţia de birouri, iar firma franceză îşi propune să facă profit, dar şi să contribuie la atingerea obiectivelor stabilite de UE pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile.

Esquirol a subliniat că autorităţile locale care sunt partenere ale proiectului vor avea de câştigat atât prin contractul de parteneriat cât şi prin taxele şi impozitele locale ce vor fi încasate suplimentar.

Până acum au fost create 50 de locuri de muncă, însă se va ajunge la aproximativ o mie pentru construcţie. Ulterior, numărul acestora va fi reduc pentru că instalaţiile sunt automatizate. Primele turbine vor intra în faza de testare la sfârşitul anului viitor.

Firma va avea o capacitate instalată de peste o mie de MW/h, ceea ce reprezintă 2-3% din producţia de energie electrică a ţării.

Fără reţele de transport modern

România va trebui să construiască o linie de transport a energiei electrice de 400 de MW pe traseul Suceava- Cluj, pentru că reţeaua naţională este mult rămasă în urmă. Pentru această reţea a fost făcut deja un acord cu UE, însă studiile de fezabilitate au arătat că această linie nu are ce transporta, însă acum acest proiect va putea fi reluat. Pentru preluarea energiei electrice în sistemul naţional, firma franceză va investi în realizarea unei linii de 400 de MW pe o lungime de 10-12 kilometri, de la punctul central al parcului până în punctul de transformare din Suceava de unde va fi preluată de linia Suceava-Cluj.

Până în prezent, firma franceză a investit 6,2 milioane de euro în studii şi proiecte tehnice şi construcţia sediului administrativ.

Taxele pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie pentru primele şase proiecte se ridică la 840.000 de euro, iar pentru celelalte la 1,5 milioane de euro.

Cele nouă localităţi sucevene unde se vor construi parcuri eoliene

Cele 12 parcuri eoliene vor fi construite în nouă localităţi sucevene: Ciprian Porumbescu, Horodniceni, Capul Câmpului, Drăgoieşti, Berchişeşti, Moara, Stroieşti, Ilişeşti şi Udeşti, pe o suprafaţă totală de 4.000 de hectare, fiecare parc eolian având între 350 şi 400 de hectare.

În parcurile eoliene vor fi instalate turbine produse de firma Vestas cu putere instalată de 3 Mw fiecare, care vor fi instalate pe stâlpi de 120 de metri înălţime.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente