Fonduri europene în agricultură. Plantaţiile care au cheltuit cei mai mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fonduri europene în agricultură. Viticultura a cheltuit toţi banii

Specialiştii în agricultură spun că pomicultura are nevoie urgentă de investiţii pentru a fi revitalizată. Fondurile europene ar putea fi o gură de oxigen.

Potrivit statisticilor făcute pentru România, din fondurile europene în agricultură, viticultura a cheltuit toţi banii destinaţi acestui sector. 

Potrivit RFI, cu fondurile europene au fost plantate 32 de hectare de vie, soiuri cu tradiţie şi recunoscute internaţional. De asemenea, în ceea ce priveşte partea de procesare, s-au investit 400 de milioane de euro din fonduri europene în agricultură. 

Deşi România ocupă locul 12 în topul mondial al producătorilor de vin, mai sunt necesare investiţii serioase pentru ca viticultura să devină un punct forte al agriculturii româneşti. 

Fonduri europene în agricultură. Pomicultura suferă

La polul opus, în ceea ce priveşte investiţiile din fonduri europene în agricultură, s-ar afla pomicultorii. Ministerul Agriculturii speră ca prin „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală” şi prin fonduri europene să revitalizeze pomicultura. 

Doar din fonduri europene în agricultură, pomicultura românească ar putea obţine în jur de 260 de milioane de euro. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că pomicultorii care vor depune proiecte care să includă atât parte de producţie, cât şi cea de procesare şi comercializare vor primi un punctaj mai mare decât cei care vor depune un dosar care vizează o singură etapă a procesului. 

Potrivit Ministerului Agriculturii depunerea dosarelor pentru 2015 în ceea ce priveşte fonduri europene în agricultură va începe din luna februarie.  

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!