Fondul de sănătate, păgubit cu 1.000 miliarde de lei vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

50.000 de agenţi economici, printre care nume grele din mediul economic românesc, precum companiile Omniasig, Rio Bucovina, Banc Post, Alpha Bank, Brau Union, Parmalat, La Dorna, Astra Arad,

50.000 de agenţi economici, printre care nume grele din mediul economic românesc, precum companiile Omniasig, Rio Bucovina, Banc Post, Alpha Bank, Brau Union, Parmalat, La Dorna, Astra Arad, Vinalcool, Tofan Grup, EuroSat, Enel, Elvila, au datorii restante de peste 7 ani şi neachitate către Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale.
Alături de numele menţionate, pe "lista ruşinii", după cum a fost intitulată de preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Răzvan Orăşanu, se numără şi Regia Naţională a Pădurilor, regii autonome din minerit, primării, şcoli, spitale, instituţii care, deşi au oprit fiecărui angajat cuantumul CAS, acesta nu a fost virat la bugetul de stat. Termenul-limită până la care cei 50.000 de agenţi nominalizaţi îşi pot achita integral datoriile este 12 iunie a.c. În caz contrar, AVAS va trece la executarea silită a bunurilor pentru recuperarea creanţelor. "S-a terminat cu subvenţionarea operatorilor privaţi prin neplata sumelor datorate bugetului de stat. AVAS nu este o asociaţie de binefacere sau o bancă cu dobândă zero", a declarat, ieri, Orăşanu.

CFR Bucureşti, cap de listă
Sumele pe care fiecare debitor în parte le are de achitat nu sunt însă foarte mari, media fiind sub 150 milioane de lei vechi. Cel mai ridicat debit, respectiv 18 milioane de dolari, îl are compania Căile Ferate Bucureşti, la polul opus aflându-se Michelin Distribution România, cu o datorie de... 10.000 de lei vechi. Cuantumul restanţelor celor 50.000 de persoane juridice ajunge la 1.000 miliarde de lei vechi. Sumele nu sunt purtătoare de penalităţi, fiind consolidate în dolari. Potrivit vicepreşedintelui pe probleme de valorificare, Giliola Ciorteanu, recuperarea la acest nivel este mai anevoioasă, întrucât sumele nu sunt garantate cu nimic. "Spre deosebire de creanţele bancare care au garanţii imobiliare, datoriile fiscale de la sănătate nu au niciun fel de garanţii", a precizat Ciorteanu.

Blocarea conturilor se lasă cu telefoane
Prima blocare de conturi a avut loc anul trecut, pe 18 februarie, şi a vizat 5.000 de debitori preluaţi de la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. "Despre acea măsură nu au ştiut decât 3-4 persoane din cadrul instituţiei şi nimeni altcineva din afara ei nu am ştiut numele debitorilor întrucât am stabilit ca TOţI debitorii cu datorii mai mari de 500 de mil. lei vechi să fie executaţi, indiferent de natura capitalului. A fost o măsură nediscriminatorie, care a adus încasări foarte bune şi a constituit un imbold pentru ceilalţi debitori de a plăti. Nu neg că am primit mai multe telefoane din mediul politic, sindical şi privat pentru a renunţa la decizia blocării conturilor pentru anumite societăţi. Nu am dat curs niciuneia", ne-a declarat fostul preşedinte al AVAS Gabriel Zbârcea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”