FMI: Economia României va creşte în 2009 cu 3,5%, nu cu 4,8%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional estimează că economia României va creşte anul viitor cu 3,5%, sub nivelul de 4,8% indicat în octombrie, în contextul înrăutăţirii capacităţii băncilor de a se finanţa în străinătate, ceea ce va afecta investiţiile şi consumul, şi al anticipării încetinirii exporturilor, relatează Mediafax.

Reprezentanţii FMI anticipează că o încetinire severă a cererii pe pieţele de export ale României, în principal din Uniunea Europeană (UE), va influenţa negativ exportatorii români.

Pentru 2008, previziunile FMI privind de creşterea economică a României în 2008 au fost menţinute la 8,6%.

La începutul lunii octombrie, fondul a revizuit în urcare estimările privind creşterea economică a României în 2008, de la 5,4%, nivel anticipat în aprilie, la 8,6%, iar pentru anul viitor de la 4,7% la 4,8%.

Mai multe pentru tine: