Fitch: relaxarea fiscală este riscantă pentru stabilitatea macroeconomică a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul României pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală la nivelul BBB-, cu perspectivă stabilă, dar a avertizat că relaxarea fiscală este riscantă pentru stabilitatea macroeconomică.

”Ratingul investment grade al României este susţinut de nivelul moderal al datoriei publice, de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor şi de indicatorii de guvernanţă care corespund cu cei ai altor state din categoria de rating BBB. Cu toate acestea, relaxarea fiscală prociclică...este riscantă pentru stabilitatea macroeconomică”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Potrivit Fitch, creşterea economică alimentată de majorarea rapidă a salariilor şi de reducerea impozitelor a început să încetinească,, astfel încât Fitch  menţinut estimarea de creştere economică la 3,8% în 2018 şi 3,3% în 2019.

Cu încetinirea puternică a creşterii în primul trimestru, înrăutăţirea indicatorilor referitori la încrederea în economie, politica monetară mai strictă şi presiunile inflaţioniste mai mari, precum şi noile incertitudini externe, există riscul unei încetiniri provocate de o ”aterizare dură”.

Echilibrarea politicii fiscale cu stabilitatea macroeconomică va fi probabil dificilă pentru guvern.

Politica fiscală expansionistă a slăbit finanţele publice. Deşi România a menţinut deficitul bugetar sub plafonul de 3% din PIB prevăzut de Tratatul de la Maastricht (2,9% în 2017), care este o ancoră puternică pentru guvern, a realizat acest lucru datorită creşterii economice ridicate şi a reducerii investiţiilor.

Fitch consideră că acest lucru nu este sustenabil şi anticipează ca deficitul bugetar al României să crească la 3,4% în 2018 şi la 3,6% în 2019. Ţinta guvernului este un deficit bugetar de 2,96% în 2018, bazat pe o creştere economică de 5,5%.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a reconfirmat, vineri, estimările publicate la jumătatea lunii mai, referitoare la creşterea de 4%, pe serie brută, a economiei româneşti în primul trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului.

Astfel, în primul trimestru al acestui an, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

PIB-ul - date ajustate sezonier - estimat pentru primul trimestru din 2018 a fost de 226,281 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,1% faţă de trimestrul IV 2017 şi cu 4,2% faţă de primul trimestrul al anului trecut.

Pe serie brută, PIB-ul estimat pentru primul trimestru din 2018 a fost de 180,514 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4% faţă de primul trimestru din 2017.

Din punct de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +3,4% la +3,7%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 105,4% la 105,9%; cheltuiala pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice, de la +0,4% la ‐0,6%, ca urmare a reducerii volumului lor de activitate de la 102,4% la 96,6%.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate nu a înregistrat, în general, modificări importante, cu excepţia: comerţului cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o reducere a volumului de activitate de 0,4 puncte procentuale; tranzacţiilor imobiliare, cu o creştere a volumului de activitate de 0,2 puncte procentuale.

Anul trecut, economia românească a crescut cu 6,9%, faţă de 2016.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple