Finanţarea ONG-urilor devine mai grea. Din acest an, cererea de donare a 2% din impozitul pe venit poate fi depusă doar personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţiile nonguvernamentale ar putea suferi extrem de mult de pe urma unei schimbări la Fisc, potrivit căreia cei care vor să doneze 2% din impozit pot să depună doar personal cererea.

Astfel, începând din acest an cererea de donare a 2% din impozitul pe venit poate fi depusă doar personal sau cu împuternicire de la notar. Un ordin dat anul trecut de ANAF stabileşte procedura prin care se face această donaţie şi devine aşadar obligatoriu ca formularul 230 să fie depus de persoana fizică ce face donaţia.

Potrivit Fiscului, termenul de depunere al declaraţiei este anual, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.

Formularul se completează în două exemplare. Originalul se depune fie la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România, fie la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice. Totodată, formularul se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Mai mult, formularul poate fi primis prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Însă oricare dintre aceste depuneri trebuie făcută personal.

Acest lucru va afecta probabil destul de mult ONG-urile şi persoanele fizice ce iniţiază campanii caritabile, deoarece ele nu vor mai putea centraliza aceste formulare. Până în prezent, cele mai multe declaraţii se centralizau pe asociaţii ca să se evite efort suplimentar al donatorilor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort