EY România: Înăsprirea controalelor forţează companiile să fie mai riguroase cu valorificarea deşeurilor
0În mod excepţional, în România ultimilor trei ani, problematica valorificării deşeurilor din ambalaje a câştigat semnificativ în vizibilitate, subliniază Raul Pop, senior manager al Serviciului de sustenabilitate şi schimbări climatice din cadrul EY România.
Potrivit lui, una dintre principalele cauze este înăsprirea controlului care, pe de-o parte a constatat raportări eronate, de ordinul a zeci de milioane de euro şi, pe de altă parte, a pus companiile în faţa obligaţiei subite de a achita sume semnificative către Fondul pentru Mediu, aferente unor obligaţii care fuseseră iniţial considerate ca îndeplinite.
Unele companii, în special cele implicate în discuţiile tehnice la nivelul autorităţilor centrale – industria alimentară, industria bunurilor de larg consum etc. – au fost cu un pas înaintea celorlalţi jucători din mediul de afaceri, fiind primele care au aflat despre deficienţele sistemului şi au început să remedieze aspectele operaţionale care ţin de organizarea lor internă.
În prezent, obligaţia valorificării deşeurilor din ambalaje se cuantifică la 60% din totalul cantităţilor de ambalaje din hârtie-carton, plastic, sticlă, lemn şi metal existente în circulaţie. O companie are la dispoziţie mai multe modalităţi prin care îşi poate îndeplini această obligaţie:
- prin valorificarea propriilor deşeuri din ambalaje
- prin valorificarea deşeurilor de ambalaje din aceleaşi material, provenind de la terţi
- prin plata unei contribuţii de 2 lei/kg către Fondul pentru Mediu, pentru cantităţile în completare (între ceea ce a fost valorificat şi ţinta de 60%).
Spre deosebire de alte obligaţii, însă, contribuţiile fiscale aferente ambalajelor puse pe piaţă se nasc, cresc sau scad, respectiv, se pot optimiza în toate departamentele care se interpun în procesele şi fluxurile fizice ale companiei care pune bunuri ambalate pe piaţă. Această obligaţie se conturează încă din faza de design a produsului, de la identificarea furnizorilor şi a modului în care aceştia îşi ambalează bunurile şi materialele livrate, a procesului de producţie, depozitare, manipulare, ambalare sau re-ambalare, transport, livrare, desfacere. Toate aceste date şi variaţii survenite în ambalarea materialelor şi produselor sunt relevante, cuantificabile şi fiscalizate.
De aici decurg, de altfel, şi principalele dificultăţi privind determinarea, evidenţa, raportarea şi optimizarea sumelor de plată pentru îndeplinirea obligaţiei de valorificare a ambalajelor. Este un proces foarte ramificat, absolut obligatoriu să fie coordonat unitar şi sprijinit de managementul companiei, spune Radu Pop. Obstacolele cele mai frecvent întâlniteîn calea administrării performante a acestui proces sunt:
• asumarea leadership-ului la cel mai înalt nivel de management al companiei, în vederea distribuirii raţionale a atribuţiilor concrete între departamente şi responsabili;
• dificultatea de a corela prevederile legislative dinamice şi “împrăştiate” în mai multe acte normative;
• actualizarea proceselor, formularelor, procedurilor de lucru, odată cu modificările legislative;
• identificarea corectă şi completă a fluxurilor de ambalaje puse pe piaţă;
• lipsa disciplinei interne în colectarea informaţiilor nou apărute (de exemplu, articole nou apărute, cu ambalare necunoscută);
• nerespectarea constrângerilor de timp cu privire la agregarea şi depunerea raportului lunar către AFM;
• omiterea operării complete (inclusiv de pondere şi decontare) a declaraţiilor rectificative;
• păstrarea acurateţei bazei de date a articolelor care contribuie la calculul ambalajelor puse pe piaţă;
• identificarea opţiunilor de diminuare a costurilor aferente valorificării ambalajelor;
• managementul contractelor cu furnizorii de servicii de valorificare a deşeurilor din ambalaje (găsirea cantităţilor necesare, documentarea corespunzătoare şi la timp, decontarea serviciilor);
• pregătirea şi derularea inspecţiei fiscale.
Deşi această obligaţie fiscală creează încă probleme pentru marea majoritate a companiilor – studiul EY „Ambalajele – riscuri si oportunităţi”, publicat în luna aprilie 2018, relevă că 9 din 10 companii sunt în situaţia de risc financiar major sau sever în ceea ce priveşte obligaţia valorificării ambalajelor: Unele organizaţii au făcut progrese semnificative, simultan cu dezvoltarea competenţelor profesionale ale responsabililor cu această obligaţie şi cu implicarea tot mai coerentă şi constantă a departamentelor interne care influenţează această latură a business-ului.
Nu în ultimul rând, în ultimii doi ani au apărut instrumente informatice specializate, în marea lor majoritate dezvoltate in-house, pentru administrarea riguroasă a acestor informaţii şi uşurarea sarcinilor administrative şi a riscurilor de eroare umană, aferente acestui proces distribuit.