EY România deschide un nou program de recrutare: peste 150 de juniori sunt căutaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

EY România a deschis campania de recrutare de juniori, prin care va angaja peste 150 de studenţi şi absolvenţi din întreaga ţară, care se vor alătura companiei în birourile EY din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Procesul se va desfăşura în cadrul unui amplu program bazat pe învăţare şi dezvoltarea competenţelor candidaţilor. EY Express se derulează pe parcursul a patru luni şi reprezintă un program de inovare a procesului de recrutare.

„Candidaţii vor primi feedback continuu şi personalizat, încă din prima etapă de selecţie, privind comportamentele şi abilităţile dezirabile, precum şi punctele lor forte şi ariile de îmbunătăţit. Programul EY Express este dedicat studenţilor şi absolvenţilor şi se va încheia în decursul lunii mai, prin ofertarea celor mai buni candidaţi”, explică Andreea Mihnea, Director Resurse Umane, EY România.

Compania caută să angajeze studenţi din ciclul universitar şi de masterat, sau proaspăt absolvenţi din domeniul economic, juridic, dar şi tehnic. Procesul este structurat în trei etape, în cadrul cărora specialiştii în recrutare, alături de consultanţii EY, oferă feedback permanent şi extrag informaţii complexe referitoare la candidaţi, pe care le folosesc ulterior pentru a le propune oferte în cadrul unui departament potrivit profilului lor:

  • Testarea online: după ce aplică la una dintre poziţiile de junior, candidaţii sunt invitaţi să parcurgă două teste online care au scopul de a identifica atât trăsături de personalitate, cât şi aptitudini numerice, verbale şi de logică. Rezultatele vor fi însoţite de un raport care le va indica tinerilor punctele forte, dar şi aspectele care pot fi îmbunătăţite.
  • Interviul video: este ocazia potrivită pentru candidaţi să se remarce mai mult decât au făcut-o prin intermediul CV-ului sau a rezultatelor de la teste. În urma acestuia, candidaţii cei mai potriviţi vor fi invitaţi să participe la etapa finală.
  • EY Express: reprezintă etapa finală de evaluare şi are o durată de trei zile, pe parcursul cărora candidaţii participă la diferite training-uri şi exerciţii individuale şi de echipă. Evenimentul urmăreşte dezvoltarea competenţelor ce vor fi relevante pe piaţa muncii în viitor, atât la EY, cât şi în oricare altă companie: abilitatea de a rezolva probleme complexe, gândirea critică, managementul proiectelor, managementul riscului şi abilitatea de a oferi servicii excepţionale clienţilor. Cu suportul mentorilor EY şi a formatorilor MMM Consulting, participanţii la EY Express vor primi scurte sesiuni de training pentru a înţelege competenţele pe care va fi nevoie să le cultive, pe de o parte, şi vor fi ghidaţi printr-o serie de activităţi gamified, pentru a-şi testa propriile abilităţi, pe de alta. Participanţii vor primi feedback în urma fiecărui exerciţiu, pentru a se putea calibra progresiv la aşteptările mediului de business şi pentru a putea vedea ei înşişi progresul de la o zi la alta, chiar în timpul evenimentului. La final, vor primi o evaluare individuală privind rezultatele şi progresul fiecăruia pe parcursul acestei etape finale.

Cei mai buni candidaţi care vor parcurge acest program vor primi o invitaţie la un ultim interviu, în urma căruia pot primi o ofertă de angajare. Mai multe informaţii despre întregul program de recrutare EY Express pot fi găsite accesând http://eyromania.ro/ey-express, iar CV-urile pot fi trimise la adresa: eycareers@ro.ey.com

Cei 150 de juniori care vor fi selectaţi în această primăvară îşi vor începe activitatea în septembrie 2018, când se vor alătura celor peste 750 angajaţi care fac parte din echipa EY, în 5 birouri din ţară şi din Republica Moldova.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”