Experţii în fonduri răspund cititorilor
0Dacă vrei să obţii un sprijin nerambursabil de la Uniunea Europeană, dar ai nelămuriri, trimite întrebările tale pe adresa fonduriue@adevarul.ro şi specialiştii îţi vor răspunde în fiecare sâmbătă.
Citiţi şi:
La ce uşi baţi pentru banii de la UE
Fermele ecologice merg bine cu bani de la UE
Doina Popoviciu: În ce condiţii pot accesa fonduri UE pentru a-mi deschide un atelier de confecţii?
În medul rural, proiectul este eligibil în cadrul FEADR, măsura 312- “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”. Ajutorul nerambursabil maxim este de 50.000 de euro pentru persoane fizice autorizate şi de 200.000 de euro pentru microîntreprinderi. În mediu urban, proiectul este eligibil în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, AXA PRIORITARĂ 1 – Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie, măsura 1.1. - Investiţii productive şi pregătirea pentru concurenţa pe piaţă a întreprinderilor, în special IMM-uri.
B.D. : Vă rog să-mi spuneţi la cât timp după aprobarea unui proiect pentru o crescătorie de pui se primesc banii?
Investiţiile în avicultură pot fi finanţate în cadrul măsurii 121 - „Modernizarea exploatatiilor agricole“, cu un ajutor nerambursabil de maximum un milion de euro, reprezentand maxim 50% din valoarea eligibilă a proiectului.
Din nefericire, grila de punctare actuală a măsurii face imposibilă obţinerea unui punctaj suficient de mare pentru a accesa finanţarea. În situaţia în care aveţi un contract prin FEADR aprobat, plăţile se fac pro-rata implementării proiectului în termene ce variază între 30 şi 60 de zile de la depunerea cererilor de plată însoţite de actele doveditoare.
Ardeleanu Elena: V-aş ruga să-mi spuneţi cum aş putea obţine fonduri UE pentru dotarea cabinetului meu individual.
În mediul rural, proiectul este eligibil în cadrul măsurii 312- „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”. În mediul urban, proiectul este eligibil în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii economice, AXA PRIORITARĂ 1 – Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie, masura 1.1.
Elena: Aş dori să ştiu dacă pentru înfiinţarea unei ferme de iepuri pentru carne şi un miniabator pentru sacrificarea iepurilor se pot obţine fonduri europene.
Investiţiile de acest tip pot fi finanţate în cadrul măsurii 121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole”. Întrucât măsura 121 necesită punctaje mari ale proiectului, iar creşterea iepurilor nu este considerată o prioritate naţională, am calculat punctajul pe care l-ar putea obţine proiectul şi au rezultat maximum 45 de puncte dacă aveţi sub 40 de ani şi maximum 50 de puncte dacă sunteţi într-o zonă defavorizată. Vă sfătuiesc să nu aplicaţi pentru un astfel de proiect, întrucât nu întruneşte un punctaj suficient de mare.
Caramida Grigoriţa: Pot accesa fonduri europene pentru înfiinţarea unei pensiuni în mediul urban (într-o livadă)?
Pensiunile turistice în mediul urban se pot finanţa în cadul programului Operaţional Regional AXA PRIORITARA 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Măsura 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităţii serviciilor turistice. Sunt eligibile însă numai proiectele care prevăd modernizări ale structurilor de cazare deja existente.