Europenii susţin că primesc mai puţine gaze ruseşti din cauza României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe ţări din vestul Europei au raportat că au primit mai puţine gaze ruseşti în ultimele două zile decât volumul obişnuit, una dintre cauzele presupuse fiind creşterea consumului ţărilor estice, afectate de frig, cum ar fi România, Polonia sau Ucraina, scrie cotidianul rus Vedomosti în ediţia de astăzi, potrivit Agerpres.

Livrările în Italia, Polonia şi Slovacia au fost ieri cu 8-10% mai mici decât normal, potrivit publicaţiei moscovite.

Ieri, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Energiei, Marlene Holzner, a precizat că Italia primeşte cu 10% mai puţin gaz prin conducta care trece prin Austria, dar că depozitele de pe teritoriul Uniunii Europene sunt gata să facă faţă deficitului.

Agenţiile de ştiri internaţionale relatau ieri că acest lucru este cauzat de creşterea consumului în Rusia, ca urmare a temperaturilor extrem de joase de acolo.

Oficial, reprezentanţii Gazprom spun că ei continuă să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale faţă de clienţii europeni, în ciuda creşterii consumului în Rusia.

Cel mai intresant este că doi angajaţi ai unor companii occidentale de gaze presupun că gazul rusesc ar putea fi luat în statele est-europene care suferă din cauza unui ger cumplit în această perioadă. Este vorba de Ucraina, Polonia, Serbia, România, Bulgaria, Lituania şi Cehia. 89 de persoane au fost victime ale temperaturilor scăzute în aceste ţări, scrie Vedomosti, citând Reuters.

Ucraina şi-a sporit consumul de gaz rusesc, a recunoscut ministrul energiei Iuri Boioko, dar ţara nu a depăşit propriul plan anual de consum, de 27 de miliarde de metri cubi. Creşterea cererii interne va fi compensată din rezervele deţinute în depozite, a spus acesta. Polonia importă gaz în strictă conformitate cu solicitările făcute, a anunţat operatorul Gaz-System.

Nici România nu are probleme, a declarat pentru Vedomosti un reprezentant al Ministerului Economiei şi Dezvoltării, dar nu a precizat dacă această ţară ia gaz peste volumul solicitat anterior, notează publicaţia rusă.

Însă România chiar importă de trei ori mai mult decât înainte de începerea gerului, adică circa 20 de milioane de metri cubi pe zi, a anunţat alaltăieri Claudiu Stafie, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Consumul ţării noastre a ajuns la 71,5 milioane de metri cubi pe zi, cu 30% mai mare decât într-o zi obişnuită de iarnă.

Autorităţile au dat însă asigurări că nu vor fi probleme zilele următoare şi că vom avea de unde importa necesarul suplimentar de gaze.

Problema este că gazul rusesc costă foarte mult, adică circa 500 de dolari pe mia de metri cubi, de trei ori mai mult decât gazul extras din solul românesc de Romgaz şi Petrom.

Astăzi, meteorologii au emis o nouă atenţionare cod galbel de ninsori şi viscol.

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid