Europenii se bucură de prețuri mici la gaze. La ce valori s-a ajuns

0
Publicat:

Preţurile gazelor pe piaţa din Europa și-au continuat, luni, tendința de scădere, relatează Bloomberg.

Prețurile gazelor continuă să scadă, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, cotaţiile de referinţă la gazele naturale pe piaţa din Europa au scăzut, la începutul acestei săptămâni, cu până la 7,5%, după ce vineri au înregistrat cel mai mare declin săptămânal din acest an, o cădere de 22%, graţie faptului că Norvegia, un furnizor important al Europei, a terminat lucrările majore de mentenanţă la una din uzinele sale.

Astfel, în jurul orei 1:12 p.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 1,7%, până la 25,51 euro pentru un Megawatt-oră, informează Agerpres.

Sâmbătă s-au finalizat lucrările de mentenanţă la uzina de procesare a gazelor de la Nyhamna (Norvegia). Aceste lucrări au durat cu o lună mai mult decât era programat iniţial iar întârzierile în repunerea în funcţiune a acestei instalaţii au contribuit la volatilitatea crescută de pe piaţă în ultimele săptămâni.

Livrările de gaze naturale din Norvegia sunt cruciale pentru menţinerea în echilibru a unei pieţe fragile pe măsură ce Europa îşi reface securitatea energetică fără livrările de gaze naturale ruseşti prin conductă. Livrările de gaze lichefiate joacă şi ele un rol important. Cererea modestă şi gradul ridicat de umplere a depozitelor de gaze au contribuit, de asemenea, la ţinerea sub control a cotaţiilor.

Contractele la gaze pe termen scurt profită de pe urma revenirii livrărilor de gaze din Norvegia", susţin analiştii de la Inspired Energy.

Majorarea livrărilor de gaze din Norvegia vine într-un moment în care sudul Europei se confruntă cu temperaturi excepţional de mari.

Potrivit firmei Maxar Technologies Inc., care realizează prognoze meteo, în Italia şi Balcani temperaturile ar urma să rămână peste media normală în această săptămână, cu maxime de 45 de grade Celsius.

La începutul acestei luni, analiștii Reuters spuneau că scăderea din ultima perioadă a prețurilor la gaze a redus așteptările pentru veniturile pe care Gazprom le generează din vânzările către Europa. Vânzările Gazprom către Europa, cândva sursa sa principală de venituri în valută, s-au diminuat din cauza relațiilor dintre Moscova și Occident.

Potrivit calculelor Reuters, exporturile de gaze prin conducte ale Rusiei către Europa au atins aproximativ 12,1 miliarde de metri cubi (bcm) în prima jumătate a anului 2023, în timp ce au totalizat 62 de miliarde de metri cubi pentru întregul an 2022, indicând o scădere potențială gravă în acest an.

Ronald Smith, un analist la BCS din Moscova, se așteaptă ca prețul gazului rusesc în Europa să ajungă în medie la 445 de dolari la 1.000 de metri cubi în acest an. Aceasta este în scădere de la 830 de dolari estimate de Ministerul Economiei pentru 2022.

El estima că exporturile de gaze rusești către Europa și Turcia vor ajunge la 50 de miliarde de metri cubi în acest an.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant