Esec total in preschimbarea certificatelor de inmatriculare
0* Doar 5% dintre comercianti au intrat in legalitate
Cu o luna si jumatate inainte de expirarea termenului legal, pana-n 5% din totalul comerciantilor si-au preschimbat certificatele de inmatriculare. Potrivit datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului, dintr-un total de 787.556 comercianti inregistrati la data de 31 martie 2001, si-au preschimbat certificatele de inmatriculare circa 37.500 dintre acestia. In Capitala, dintr-un total de 186.340 comercianti, doar 7.086 au intrat in legalitate, ceea ce inseamna numai 3,8% din total. Iata ca, si de data aceasta, intreprinzatorii nu se grabesc sa-si inregistreze afacerile, desi stiu ca le vor pierde daca nu se incadreaza in termenul legal (1.07.2002 - n.r.). Asa cum s-a intamplat cu ocazia majorarii capitalului social al firmelor si acum, cu declaratiile de venit, intreprinzatorii se vor imbulzi cu siguranta in ultimele zile la Birourile Unice din Bucuresti si din tara, pentru a-si inregistra afacerile. Or, inca de la infiintare, Biroul Unic Bucuresti este depasit de situatie. Cu toate schimbarile si masurile de reorganizare realizate pe parcursul a 10 luni, functionarii institutiei nu reusesc sa faca fata solicitarilor, desi acestea sunt putine comparativ cu numarul total al comerciantilor. De precizat ca mult mai multi comercianti si-au depus dosarele, insa pana acum doar 5% din total au primit certificatele de inregistrare. La Biroul Unic Bucuresti, Reorganizare permanenta, aceleasi probleme In continuare, Biroul Unic Bucuresti se confrunta cu mari probleme, legate in special de organizare. "Nu exista un sistem care sa angajeze raspunderea functionarilor Biroului Unic si a ministerelor implicate pentru neglijentele manifestate", atrage atentia avocatul Marius Petroiu, precizand ca "si cea mai simpla operatiune a ajuns sa aiba o durata absolut nedeterminata, de la 20 zile la 3-4 luni". Pe parcursul celor 10 luni, functionarii Biroului Unic nu au reusit sa respecte termenul legal, de 20 de zile, pentru eliberarea certificatului de inregistrare si a anexei ce cuprinde autorizarile necesare. Motivele sunt cele cunoscute, de ordin organizatoric si logistic. "Prea multe institutii publice implicate in acest proces, personal insuficient la Biroul Unic, carente de ordin legislativ", sunt cateva din motivele enumerate de Marius Petroiu. El sustine ca, pentru infiintarea unei companii in Bucuresti este nevoie de cel putin 3 luni, din cauza birocratiei caracteristice Biroului Unic. Reprezentantii institutiei prezentate evidentiaza faptul ca in urma cu cateva zile s-au luat alte masuri in vederea simplificarii si fluidizarii operatiilor, si anume: au fost create mai multe ghisee de lucru pentru desfasurarea activitatilor pregatitoare, in vederea inregistrarii dosarului, precum si 5 culoare de primire si returnare a dosarelor. Astfel, sustine conducerea Biroului Unic, se reduce timpul de asteptare al comerciantilor. Prelungirea termenului de preschimbare a certificatelor - la mana parlamentarilor In conditiile date, autoritatile au decis modificarea OUG 76. Daca Senatul a adoptat proiectul de lege in decembrie anul trecut, Camera Deputatilor a reusit sa-si dea OK-ul dupa aproape 4 luni (16.04.2002). Cele doua variante ale legii au fost trimise la Comisia de mediere a celor doua Camere, inca din 22 aprilie, unde se gasesc si in prezent. Noul act normativ prevede prelungirea termenului de preschimbare a certificatelor de inmatriculare cu 6 luni, adica pana la finele anului in curs. Totodata, pentru simplificarea procedurilor de inregistrare/preschimbare se va merge pe solutia declaratiilor pe proprie raspundere, emise de comerciant. Aceste declaratii vor implica raspunderea penala a declarantului, pentru fals in declaratii si uz de fals. In concluzie, daca parlamentarii se grabesc sa trimita legea spre promulgare, cei 750.000 comercianti ar mai castiga ceva timp pentru intrarea in legalitate.