Erste: Bursa românească are cel mai mare potenţial de creştere din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Indicele BET a crescut cu peste 60% în 2009

Piaţa de capital românească prezintă cel mai ridicat potenţial de creştere din Europa Centrală şi de Est, factorul determinant fiind reducerea semnificativă a aversiunii faţă de risc, se arată într-un raport al Erste Group.

Potenţialul ridicat de performanţă al bursei româneşti este justificat, pe lângă o scădere semnificativă aşteptată a aversiunii de risc, şi de un anumit discount al lichidităţii. Analiştii Erste menţonează însă că sunt necesare şi alte semne de revenire.

Ei prognozează o creştere a indicelui BET, media celor mai lichide 10 companii de la Bursa de valori Bucureşti, cu până la 77%. În 2009, indicele BET a crescut cu 61,68%, la o valoare exprimată în lei de 4.690,57.

„Din punct de vedere economic, pieţele din CEE vor rămâne împărţite în două. Pieţele care au atins minimele mai devreme - cum sunt Republica Cehă sau Slovacia - ar trebui să poată raporta o crestere mai bună în 2010. România sau Ungaria, fiind pieţe rămase în urmă în privinţa atingerii minimelor, vor rămâne în urmă si în ceea ce priveste cresterea", spune Henning Eßkuchen, Co-Director de Cercetare pe Pieţe de Capital CEE al Erste. Acesta a adăgat pieţele din regiune vor raporta valori mai bune decât zona euro în acest an chiar dacă creşterea se va menţine sub potenţial.

Potrivit raportului Erste, piaţa de capital din Rusia are un potenţial ridicat, de aproape 50%, dar aceasta depinde foarte mult de evoluţia preţului petrolului. Austria, Republica Cehă, Turcia, Polonia si Croaţia sunt percepute toate ca oferind un potenţial de creştere între 20% şi 30%. În ceea ce priveşte Ungaria, ea pare să depăsească asteptările, prin urmare înregistrează performanţe mai bune decât alte pieţe în ceea ce priveşte revenirea aspectelor fundamentale. De aceea, potenţialul de creştere este limitat.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!