Drumarii cer efectuarea unui control real asupra transporturilor agabaritice. „Nu putem repara drumurile în ritmul în care le distrug transportatorii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook /DRDP Constanta

Sindicatul Drumarilor „Elie Radu" solicită ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, modificarea Ordonanţei Guvernului 26/2011 şi efectuarea unui control real asupra transporturilor agabaritice care circulă pe şoselele din România, menţionând că „nu pot repara drumurile în ritmul în care le distrug transportatorii".

Angajaţii CNAIR anunţă că au trimis ministrului Sorin Grindeanu o scrisoare deschisă în care atrag atenţia asupra deficienţelor în ceea ce priveşte realizarea controalelor transporturilor cu gabarit ridicat, la peste zece ani de la preluarea acestei activităţi de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

„Considerăm că instituţia responsabilă de repararea şi modernizarea drumurilor este cea mai în măsură să îi controleze pe cei care, nerespectând legea, le pot distruge. Prin Ordonanţa nr. 26/2011 s-a înfiinţat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), organism care a preluat activitatea de control pe reţeaua internă. Verificările erau efectuate, până în acel an, de către salariaţii proprii ai CNAIR", se menţionează în comunicat.

„Precizăm că în luna septembrie 2011, CNAIR avea câte un cântar pentru fiecare secţie de drumuri naţionale (SDN), respectiv pentru fiecare Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP). Astfel, în total, erau peste 50 de cântare. Prin înfiinţarea ISCTR, atât logistica cât şi personalul specializat nu au fost preluate, iar din câte cunoaştem, ISCTR, după 10 ani, nu are nici măcar 20 de cântare în dotare. Deoarece constatăm că nu putem repara drumurile, în ritmul în care le distrug transportatorii, am solicitat domnului ministru: modificarea legislaţiei, astfel încât salariaţii noştri să poată verifica şi amenda transporturile agabaritice neautorizate; achiziţionarea de instalaţii care sesizează şi alarmează în privinţa transporturilor agabaritice, aşa cum se procedează în alte ţări din Europa”, tranmit reprezentanţii  sindicatului „Elie Radu” din cadrul CNAIR, transmite News.ro.

Sindicaliştii precizează că CNAIR are montate contoare  care furnizează date referitoare la greutatea totală a autovehiculelor care circulă pe autostrăzi şi drumurile naţionale

„Din analiza datelor furnizate de un contor Peek, montat pe autostrada A1, am constatat că majoritatea autovehiculelor de transport au o greutate cuprinsă între 55 şi 80 tone, în condiţiile în care greutatea maximă admisă este de 40 tone”, transmit, în acest context, angajaţii companiei. 

Aceştia subliniază că au adus la cunoştinţa conducerii Ministerului Transporturilor această situaţie şi că li s-au promis schimbări legislative pe acest subiect. Sindicaliştii susţin însă că au informaţii conform cărora există propuneri cu privire la aceste modificări, iar acestea ar consta doar în majorarea amenzilor pentru transportatorii care depăşesc gabaritul admis şi nu în rezolvarea problemei de fond.

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu" reuneşte 4.800 de membri din cei aproximativ 7.000 de salariaţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete