DOCUMENT Succesul reducerii TVA la pâine, motiv pentru reduceri la noi produse. Sunt vizate legumele, fructele şi carnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele obţinute după un an de la reducerea TVA în panificaţie arată creşterea producţiei şi a numărului de locuri de muncă şi scăderea evaziunii, astfel că Guvernul ia în calcul reduceri la fructe, legume şi carne.

Ministerul Finanţelor estimează, într-un studiu lansat miercuri, că în perioada septembrie 2013 - iulie 2014 evaziunea fiscală din domeniul panificaţiei a scăzut cu 300 de milioane de lei, livrările oficiale de făină şi produse de brutărie au crescut atât la export, cât şi pe piaţa internă, numărul de locuri de muncă fiscalizate din acest domeniu a crescut cu 7.000, producţia de făină şi pâine a crescut cu 15,8%, respectiv 18%, iar preţurile au scăzut cu 10%.

Interesant este că studiul arată toate aceste performanţe ca pe un efect al reducerii TVA la pâine, aplicată din septembrie 2013, ca şi cum nicio altă cauză nu ar fi dus la obţinerea lor de către industria de morărit şi panificaţie.

Iar succesul obţinut cu TVA la pâine va fi folosit ca argument pentru reducerea acestei taxe şi la alte produse, în discuţie fiind acum legumele, fructele şi carnea.

Ponta promite sprijin

Premierul Victor Ponta le-a cerut ieri miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii să pregătească scăderea TVA şi pentru alte produse agroalimentare, precum legume, fructe, carne, după reducerea operată la pâine.

Premierul le-a promis oficialilor că îi va susţine anul viitor pentru această măsură chiar dacă nu va mai fi „în aceeaşi echipă“.

Un mesaj pe care îl dau un pic detaşat, ca să zic aşa, pentru că în 2015 probabil că nu voi mai fi chiar în echipă cu doamna Petrescu (ministrul Finanţelor - n.r.) şi cu domnul Constantin (ministrul Agriculturii - n.r.), este că, pe baza acestui succes, trebuie să mergem mai departe.
Trebuie, şi România poate să continue să reducă TVA pentru alte categorii de produse agroalimentare, mă refer în principal la fructe şi legume, la carne, şi acolo putem să facem acelaşi lucru dacă folosim metoda de succes.
Având curajul de a lua aceste măsuri – şi sper să aveţi curajul la anul să le luaţi – vă voi sprijini total, nu vă voi critica, vă promit
“, a spus Victor Ponta.

Şeful Executivului a precizat că încearcă să introducă o cotă redusă de TVA la alte produse în bugetul pe anul viitor, dar a subliniat faptul că el nu vrea să se angajeze în numele viitorului Guvern.

Dacă va fi un nou Guvern, eu nu vreau să mă angajez în numele noului Guvern, vreau doar să spun ceea ce cred că e bine de făcut în continuare, dar responsabilitatea va fi a noului Guvern“, a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti dacă bugetul de stat pentru 2015 va fi elaborat în perioada în care el va ocupa postul de prim-ministru, Ponta a răspuns: „E anormal să fac eu bugetul pentru altcineva“.

Rompan are alte cifre

Unul dintre patronatele din industria de morărit şi panificaţie, Rompan, a realizat un studiu paralel privind evoluţiile din acest sector, iar cifrele sunt uşor diferite faţă de cele prezentate de Ministerul Finanţelor.

Spre exemplu, Rompan estimează o reducere a evaziunii de 200 de milioane de lei (faţă de cele 300 de milioane de lei raportate de Finanţe) şi o creştere cu 19% a producţiei, atât la făina fiscalizată, cât şi la pâinea fiscalizată.

În studiul Rompan se mai arată şi că cei care au cumpărat pâine au făcut economii de 400 de milioane de lei.

Studiul privind rezultatele reducerii TVA la pâine 

Evaluare Ex – Post a Efectelor

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate