Doar „Prima Casă“ mai mişcă piaţa creditului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soldul împrumuturilor contractate de populaţie a crescut cu aproape 5% în ultimul an, în bună măsură pe fondul finanţărilor acordate prin programul statului. Incertitudinea ce planează pe pieţele financiare a determinat băncile comerciale să devină mult mai restrictive în acordarea creditelor.

În acelaşi timp, scăderea veniturilor, cumulată cu avansul preţurilor şi cu perspectivele incerte, i-a făcut pe români să se gândească de două ori înainte de a contracta un împrumut. În plus, mulţi dintre ei sunt deja îndatoraţi la bănci şi nu-şi mai permit noi datorii.

Astfel, soldul creditelor în lei contractate de populaţie a scăzut cu 2,8% în intervalul octombrie 2010 - octombrie 2011, până la 35,46 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). În aceeaşi perioadă, soldul împrumuturilor în valută luate de români a crescut cu aproape 5%, până la echivalentul a 15,88 miliarde de euro. De unde vine această creştere?

În prezent, doar programul guvernamental „Prima Casă", care permite un avans minim de 5% şi dobânzi sub media pieţei, mai mişcă piaţa. Iar stimulul este dat doar pe segmentul finanţărilor în euro, datorită costurilor mai mici comparativ cu cele practicate pentru lei. Numai în primele trei luni şi jumătate din cea de-a patra etapă a programului, demarată în iunie, au fost acordate credite în valoare de aproape 325 de milioane de euro.

O parte din avansul înregistrat de soldul creditelor se explică prin portofoliul de credite restante. Mulţi români nu şi-au mai putut plăti ratele la timp astfel că soldul nu a înregistrat scăderea corespunzătoare ratelor datorate în intervalul respectiv.

La finele lunii septembrie, peste 710.000 de români aveau restanţe la credite mai mari de 30 de zile, valoarea lor sărind de 1,66 miliarde de euro. Cele mai multe restanţe aveau întârzieri ce depăşeau 90 de zile.



Companiile au nevoie de capital de lucru

În ceea ce priveşte segmentul persoanelor juridice, acesta a cunoscut un avans mai susţinut, iar asta pentru că foarte multe companii au nevoie de capital de lucru pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Soldul creditelor contractate de firme a crescut în medie cu 10%, până la echivalentul a 27 de miliarde de euro, potrivit datelor BNR.

Astfel, soldul finanţărilor în lei a crescut cu 10,4% în intervalul octombrie 2010 - octombrie 2011, până la echivalentul a 10,46 miliarde de euro, iar cel în valută - cu 9,3%, ajungând la 16,57 miliarde de euro.

În timp ce sectorul privat are acces tot mai restrâns la finanţare, soldul creditelor contractate de stat a crescut cu 17,4%, depăşind echivalentul a 41 de miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată