Doar creditele în valută îi mai atrag pe români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soldul împrumuturilor în euro, dolari şi franci elveţieni contractate de populaţie au crescut cu 6,4% în 2010. Cel în lei a scăzut cu 7,5%. Românii care s-au încumetat să se împrumute în 2010 au contractat credite în valută, în special pentru locuinţe. În plus, dobânzile mai mici la euro sunt un alt motiv.

Soldul împrumuturilor contractate de populaţie a ajuns la finele lui 2010 la echivalentul a 102,1 miliarde de lei, în creştere cu doar 1,88% faţă de sfârşitul anului precedent, potrivit datelor publicate ieri de Banca Naţională a României.

Avansul nesemnificativ al creditării este explicat de politica mai restrictivă a băncilor în ceea ce priveşte acordarea finanţărilor, dar şi de faptul că românii nu se mai încumetă să se împrumute. Iar asta pentru că puterea de cumpărare a continuat să scadă, iar gradul de îndatorare a crescut, pe fondul majorării dobânzilor şi al deprecierii monedei naţionale.

Totuşi, defalcat pe valute, creditarea în moneda naţională a continuat să scadă anul trecut, cu 7,5%, până la 35,91 miliarde de lei. În schimb, soldul împrumuturilor în euro, dolari sau franci elveţieni a înregistrat în intervalul menţionat o creştere cu aproximativ 6,4%, până la echivalentul a 15,45 miliarde de euro (66,19 miliarde de lei).

Împrumuturi doar pentru case

Preferinţa românilor pentru creditele în valută este explicată de doi factori. În primul rând, majoritatea împrumuturilor au fost contractate cu scopul achiziţionării de locuinţe - tranzacţiile se fac în euro, iar creditele au scadenţe pe termene lungi. Împrumuturile de consum nu mai sunt la mare căutare. Mai exact, soldul creditelor de consum a scăzut anul trecut, în echivalent lei, cu 12%, iar cel al împrumuturilor pentru locuinţe a urcat cu 19,4%.

În al doilea rând, costurile unui credit în valută - fie că vorbim de euro sau de dolari - este semnificativ mai mic comparativ cu cel pentru finanţările în moneda naţională. De exemplu, în decembrie 2010, dobânda anuală efectivă (DAE) la un credit imobiliar în euro era de 8,1% pe an, iar la unul în lei  - de 12,8% pe an, potrivit portalului financiar Conso.ro. 

Creditarea,reluată în 2011

Bancherii sunt optimişti în ceea ce priveşte evoluţia creditării în acest an. Ei se aşteaptă să acorde mai multe credite în 2011, dar creşterea estimată nu va depăşi mai mult de o cifră.

Asta în condiţiile în care incertitudinile din economie persistă şi cererea din partea clienţilor continuă să fie destul de scăzută. Avansul creditării va fi susţinut de împrumuturile cu garanţii. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie