Directorul OMV Petrom: Extracţia de gaze în Marea Neagră ar putea începe spre sfârşitul deceniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului, iar exploatarea zăcământului, estimată pentru o perioadă de 10 ani, ar putea asigura independenţa energetică a României în privinţa gazelor naturale, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

"Această descoperire pe care o numim noi sonda Domino 1 este o estimare de acumulare de gaze de circa 42 de miliarde până la 84 miliarde de metri cubi de gaz. Producţia ar putea începe pe la sfârşitul decenului acesta, undeva spre anii 2018", a declarat Gheorghe la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Ea a arătat că în prezent sunt evaluate datele şi ar mai trebui şi alte sonde.

"Apoi va trebui să mai facem alte date seismice ca să vedem pe întreg perimetrul ce alte puncte posibile de exploatare sunt, urmând ca undeva pe la mijlocul acestui deceniu să luăm decizia, dacă sau nu este comercial trecerea la dezvoltarea, la investiţia propriu-zisă", a afirmat Gheorghe.

Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited, filială a companiei americane Exxon Mobil, a început împreună cu OMV Petrom (SNP), în decembrie 2011, forajul într-un perimetru petrolier din Marea Neagră aflat în concesiunea companiei româneşti.

La începutul anului, OMV Petrom şi Exxon Mobil au anunţat că au făcut o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

ExxonMobil Exploration and Production România pregăteşte pentru următorii doi ani investiţii de până la 1,23 miliarde de dolari în foraj petrolier şi lucrări adiacente în Marea Neagră.

Directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss, a declarat recent pentru revista Manager că grupul a găsit în Marea Neagră o rezervă "gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă mondială".

Gheorghe a adăugat că dacă zăcământul de gaze descoperit de OMV Petrom în Marea Neagră se va dovedi rentabil pentru a fi exploatat, România ar putea deveni independentă din perspectiva necesarului de gaze naturale, înlocuind "importurile de la ruşi".

"În următorii ani peste 50% din necesarul de resurse energetice primare vor reveni şi în România din hidrocarburi, petrol şi gaze. Al doilea, având în vedere situaţia la gaz, pentru că vorbim acum de piaţa de gaz, 70% din necesarul românesc este producţie locală şi 30% este importată. Dacă se dovedeşte că această exploatare este comercială şi de succes, atunci avem şansele să fim independenţi energetic, din punctl de vedere al necesarului de gaze în România", a continuat Ghorghe.

Potrivit directorului general al OMV Petrom, pentru a extrage "prima moleculă de gaz" în România sunt necesare investiţii de miliarde de euro, efort investiţional cu aport la Produsul Intern Brut, care contribuie la bugetul de stat şi generază locuri de muncă.

Unul dintre efectele exploatării rezervelor de gaze din Marea Neagră va fi reducerea facturii la gaz pentru consumatorii din România, potrivit Marianei Gheorghe.

Principalii producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, care cumulat produc anual aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze.

Cele două companii asigură două treimi din necesar, diferenţa fiind importată din Federaţia Rusă.

 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă