Diplomaţia tăcerii pentru Phenian
0Regimul nord-coreean nu a cedat niciodată în vreunul dintre domeniile importante ale negocierilor.
În decursul ultimelor săptămâni, Coreea de Nord a detonat o bombă nucleară şi a încălcat interdicţiile Consiliului de Securitate al ONU, testând rachete balistice.A ameninţat cu declanşarea unui război împotriva Coreei de Sud, denunţând armistiţiul din iulie 1953 şi ajungând astfel la o posibilă stare de război cu SUA. În acelaşi timp, a condamnat două jurnaliste americane - Euna Lee şi Laura Ling - la 12 ani de detenţie într-un lagăr de muncă.
Toate aceste gesturi reprezintă provocări deosebit de grave, ce ar putea fi depăşite doar de un atac militar. Răspunsul Occidentului trebuie, bineînţeles, să fie unul diplomatic. Însă doar un gen anume de diplomaţie poate aduce rezultate pozitive în această situaţie: o diplomaţie a tăcerii. În cazul unei asemenea abordări, nu trebuie să existe niciun fel de comunicare cu regimul de la Phenian, niciun dialog informal cu niciun diplomat nord-coreean şi, cel mai important, nu trebuie făcută nicio încercare de reluare a vreunei negocieri.
Atunci când nu există un anumit grad de înţelegere diplomatică ce poate fi oferită în schimbul concesiilor, diplomaţii presupun că discuţiile reprezintă o soluţie potrivită, deoarece nu costă nimic şi poate aduce rezultate palpabile.În acest caz, această presupunere este greşită. Ani întregi, SUA, China, Rusia, Japonia şi Coreea de Sud au negociat cu Phenianul oferindu-i ajutor economic, garanţii în domeniul securităţii şi beneficii pentru “normalizare”, în schimbul abandonării de către această ţară a programelor sale nucleare.
Astfel, în vreme ce-şi supunea propria populaţie chinurilor foamei şi acumula tot mai mult echipament militar, vânzând tehnologie nucleară şi balistică Iranului şi Siriei, regimul lui Kim Jong-Il a fost recompensat pe plan diplomatic. Delegaţii lui Kim Jong-Il au stat alături de cei ai SUA, Chinei, Rusiei şi Japoniei - o concesie imensă în sine, ce a sporit prestigiul regimului. Ori de câte ori nord-coreenii comiteau un nou gest strigător la cer, răspunsul s-a rezumat la discuţii, fără a fi reduse concesiile oferite.
Trebuie să se pună capăt acestei situaţii. Regimul nord-coreean nu a cedat niciodată în vreunul dintre domeniile importante ale negocierilor. De data aceasta, provocarea nu trebuie să mai fie recompensată. În mod evident, scopul ţării este de a atrage într-o şi mai mare măsură atenţia lumii, de a obţine mai multe concesii şi beneficii. Nu trebuie, însă, să primească nimic. Discuţiile au eşuat, însă tăcerea ar putea convinge nord-coreenii să-şi îmbunătăţească atitudinea.