Dezvoltatorii contraatacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de trei proiecte imobiliare noi au fost anunţate în ultima perioadă, în ciuda situaţiei economice nefavorabile. Cea mai mare investiţie ajunge la nivelul de 160 de milioane de euro.Piaţa din România este încă atractivă, atât pentru investitorii autohtoni, cât şi pentru cei spanioli şi israelieni.

Spaniolii de la Avantia au anunţat săptămâna trecută lansarea primului lor proiect în România, situat în cartierul Titan. Pentru a atrage clienţii, grupul iberic mizează pe strategia ratelor direct la dezvoltator. Astfel, clienţii au posibilitatea de a achiziţiona un apartament fără să plătească niciun avans, ci doar o taxă de rezervare de 2.000 de euro.

Restul sumei urmează a fi plătit în rate lunare, fără ipotecă. În acest fel, până la finalizarea proiectului, a doua jumătate a anului 2011, dezvoltatorul va încasa practic contravaloarea avansului „clasic” de 20-25% din valoarea locuinţei. După această etapă, plata va fi tot eşalonată, timp de 5 sau 10 ani. Investiţia în acest proiect se ridică la 12 milioane de euro. Preţul terenului reprezintă un sfert din această valoare.

Alte două ansambluri rezidenţiale în 2009

Juan Franciso Diaz Bermejo, general manager al grupului Avantia, identifică două ameninţări majore la adresa pieţei imobiliare autohtone. Este vorba despre criza financiară la nivel global şi climatul psihologic negativ de pe segmentul creditării. „Cred că încrederea în sistemul financiar începe să se refacă.

Problema apare la nivelul cererilor de credite. Din discuţiile pe care le-am avut cu băncile a rezultat că ele sunt dispuse să acorde împrumuturi pentru achiziţii de locuinţe, dar potenţialii clienţi nu mai apelează la aceste servicii decât într-o foarte mică măsură”, opinează Diaz.

Grupul Avantia, cu un capital social iniţial de 90 milioane de euro, a intrat pe piaţa din România în 2006, când a achiziţionat cinci terenuri în Bucureşti, în valoare de 67 milioane de euro. Cel mai mare dintre acestea  este situat în zona Lacul Morii şi are o suprafaţă de 12 hectare. Spaniolii doresc să dezvolte aici un ansamblu mixt, rezidenţial şi birouri.

Ibericii intenţionează să demareze anul acesta lucrările la alte două proiecte în Bucureşti. Unul dintre acestea este o clădire de birouri în zona Mântuleasa, cu o suprafaţă construită de 20.000 de metri pătraţi. Un alt proiect, situat în zona Obor, va cuprinde în primă fază 300 de apartamente. „România este o miză importantă pentru noi, în condiţiile în care piaţa spaniolă este deja una matură”, punctează Diaz.

Proiecte anunţate recent

Alţi doi dezvoltatori şi-au anunţat recent intenţia de a investi în noi ansambluri rezidenţiale. Fraţii Negoiţă, proprietarii grupului de firme Pro Confort, vor să demareze în vară construcţia unui nou complex imobiliar în zona Popeşti-Leordeni.

Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ160 de milioane de euro. „Până la finalizarea proiectului, piaţa imobiliară oricum îşi va reveni. Acest lucru se va întâmpla chiar mai devreme. Atâta timp cât în România nevoia de locuinţe este mare, vom continua să investim în imobiliare“, a spus Ionuţ Negoiţă.

Israelienii de la Gindi Group şi-au anunţat recent intrarea pe piaţa din România, prin subsidiara Gindi Rom. Dezvoltatorul urmează să edifice un ansamblu rezidenţial în sectorul 3 al Capitalei. „Suntem convinşi că încă este o piaţă bună în România, cu condiţia de a veni cu o ofertă corectă şi relevantă. Oamenii au în continuare nevoie de case, iar noi suntem aici pentru a le furniza cea mai bună soluţie”, afirmă Kfir Gindi, director al Gindi Rom.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG