Deloitte: Oamenii de afaceri români redevin optimişti în privinţa business-ului propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a înregistrat cea mai accentuată îmbunătățire a nivelului de încredere cu privire la perspectivele financiare ale companiilor, potrivit celei de-a patra ediții Deloitte Business Sentiment Index (DBSI).

Potrivit studiului, 63% din directorii executivi chestionați împărtășesc acest optimism, cu aproape 48% mai mult față de prima ediție în septembrie 2009 și de peste trei ori mai mult față de ediția anterioară, din aprilie.

În mod similar, respondenții din România și-au recăpătat cel mai mult încrederea cu privire la disponibilitatea creditării, 87% din cei chestionați considerând că acest tip de finanțare este acum accesibil, față de 53% în urmă cu șase luni.

"Acesta este cel mai mare procent de răspunsuri pozitive înregistrat în cele șase țări incluse în studiu (alături de Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și Croația)", arată Deloitte.

Separat, România asistă la îmbunătățirea constantă a așteptărilor privind veniturile din vânzări (de la 38%, în septembrie 2009, la 60%). Totodată, există o tendință în creștere și în ceea ce privește planurile de lansare de noi produse și servicii în următoarele 12 luni (60%, un nivel similar cu cel înregistrat în septembrie 2009).

Pentru prima dată de la lansarea acestui studiu, perspectivele pe piața forței de muncă din România s-au îmbunătățit, 23% din respondenți arătând că iau în calcul creșterea numărului de angajați (cu 15% în plus față de acum un an).

Totodată, ponderea celor care vor să își reducă personalul a scăzut de la 43% la 30%.

„Aceste concluzii confirmă un raport lansat în vară de către Deloitte România (a doua ediție CEO Survey): majoritatea companiilor au încheiat etapa măsurilor de reducere a costurilor și a remediilor imediate la criza financiară. În plus, tot mai mulți directori executivi se gândesc acum la viitor, având în plan majorarea veniturilor, extinderea ofertei de produse și servicii și creșterea numărului de angajați", spune George Mucibabici, Președintele Deloitte România.

Potrivit lui Mucibabici, deși sunt încrezători în ceea ce privește potențialul propriilor companii, există în continuare îngrijorare cu privire la starea economiei în ansamblu.

Ca și în edițiile anterioare ale studiului, respondenții din Europa Centrală manifestă în continuare mai puțină încredere în economiile naționale decât în perspectivele companiilor pe care le conduc.

În România, 36,6% din cei intervievați cred că economia se va îmbunătăți în următoarele șase luni, în scădere cu 10% față de luna aprilie. În același timp, 33,4% din respondenți consideră că situația se va deteriora, față de 26,6% în ediția anterioară.

La întrebarea privind așteptările legate de eventuale schimbări de reglementare în următoarele 12 luni, respondenții din România s-au arătat mai pesimiști: 33% din ei anticipează o înăsprire, față de 23%, în urmă cu șase luni.

În paralel, însă, procentul optimiștilor care preconizează relaxarea mediului de reglementare a crescut și el, de la 7% în luna aprilie, la 20%.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă