De la birou la munca de jos: Personalul TESA ar putea trece în producţie, în urma celor 3.600 de pensionări de la CE Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariaţii din birourile Complexului Energetic Oltenia ar putea fi transferaţi în producţie, după ce o parte dintre angajaţi se vor pensiona în baza noii legi, care permite pensionarea la numai 25 de ani de muncă pentru cei care lucrează în domeniul energiei termice şi electrice, scrie gds.ro.

Şefii Complexului Energetic Oltenia a anunţat că personalul TESA va fi redimensionat şi va fi redus proporţional cu numărul de lucrători din zona de producţie, de la termocentrale şi din subunităţile miniere, scrie gds.ro. Ion Ruşeţ, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, a declarat că se va lucra la noua schemă de personal şi numărul de angajaţi TESA va fi corespunzător noului număr de salariaţi cu care va rămâne compania după pensionările în baza noii legi.

Astfel, potrivit analizelor companiei, sunt în jur de 3.600 de mineri şi energeticieni care se încadrează la pensionarea la 52 de ani, cu o vechime în domeniu de 25 de ani şi stagiu de cotizare de 30 de ani.

Căutaţi la diplome

Dacă există varianta ca din producţie să plece câteva mii de lucrători, atunci şi personalul TESA va fi redus numeric. Ion Ruşeţ a menţionat că cei care nu vor mai putea face parte din categoria personalului TESA şi mai au şi alte calificări pentru producţie, li se va oferi o alternativă de a lucra pe posturi în zona de producţie. Dacă vor refuza propunerile de locuri de muncă ca personal direct productiv, personalul TESA va intra în programele de disponibilizări colective.

Oricum, potrivit ultimului Plan de restructurare şi decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, în 2026 compania va mai avea 4.521 de salariaţi, iar în 2030 2.613 de angajaţi.

Aşadar, treptat, colosul energetic îşi va reduce numărul de salariaţi şi de capacităţi. La Sucursala Electrocentrale de la Rovinari vor mai rămâne după 2026 două grupuri energetice în rezervă, iar la Termocentrala de la Turceni va fi păstrat un singur grup în rezervă după 2026.

La termocentralele din Dolj nu vor mai fi active grupuri pe bază de cărbune. Prin urmare, numărul de angajaţi se va reduce progresiv, iar personalul TESA nu îşi va mai avea în totalitate obiectul muncii.

Legea care prevede că angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare, a intrat recent în vigoare.

Actul normativ prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art.55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Potrivit textului adoptat, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi "activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui".

Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului