De ce nu e „pozitivă“ rectificarea bugetară anunţată de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectificarea bugetară considerată „pozitivă” de Guvern, în ciuda găurii uriaşe din buget, este de fapt una „negativă”. Pentru a fi o rectificare pozitivă ar fi trebuit să existe bani în plus, care să fie împărţiţi acolo unde este nevoie, consideră economiştii, argumentând că bani în plus nu sunt atât timp cât deficitul bugetar pe primele şase luni a ajuns la 15 miliarde de lei.

„Trebuie să ne uităm la ce se întâmplă în economie şi în special la execuţia bugetară. Execuţia bugetară pe primele şase luni, cu un deficit de 15 miliarde de lei şi cu veniturile mai mici cu 5 miliarde decât cele estimate în buget ne duce doar către o rectificare negativă. Asta înseamnă că trebuie reduse cheltuielile, pentru a fi în concordanţă cu veniturile”, apreciază senatorul Florin Cîţu.

Dar lucrurile nu au stat aşa. Guvernul a anunţat că a avut loc o rectificare pozitivă, pentru că a luat bani de la nouă ministere, servicii secrete şi Administraţia Prezidenţială, pentru a le aloca creşterii de pensii, plăţii salariilor până la finalul anului şi administraţiilor locale.

„Aceasta rectificare arată un singur lucru. Banii alocaţi în buget la începutul anului pentru investiţii sunt transferaţi spre chetuieli neproductive până la sfârşitul anului - pomeni electorale, ajutoare sociale, pensii, salarii şi baronii PSD. Asta este reţeta PSD pentru sărăcirea României”, susţine economistul.

Guvernul Dăncilă a anunţat săptămâna trecută că rectificarea bugetară a fost una pozitivă şi că România se va încadra în ţinta de deficit de sub 3% impusă de UE, pentru că a încasat la buget mai mult decât a estimat.

Doar că, pentru a putea susţine măsurile asumate prin programul de guvernare, respectiv de creştere a salariilor şi pensiilor – în cazul acestora din urmă propunându-se chiar triplarea până în 2021 -, bani au fost luaţi dintr-un buzunar şi puşi în celălalt.

Astfel, la rectificarea bugetară au fost suplimentate fondurile de pensii cu  852,1  milioane de lei, pentru sănătate s-au acordat în plus 891,1 milioane lei, alte 178,1 milioane lei pentru educaţie, încă 185 milioane lei - agricultură şi ANSVSA, 1,425 miliarde lei - administraţii locale, 170.5 milioane lei – transporturi, 28 milioane lei - investiţii prin Parteneriat Public Privat, 366.3 milioane lei - Ministerul de Interne, 230 milioane lei - Programul Rabla şi înnoirea aparaturii electrocasnice, 250 milioane lei - scheme de ajutor de stat, 1,8 miliarde lei - credite de angajament, 278 milioane lei - investiţii şi achiziţii ANAF.

Au fost tăiate fonduri de la Ministerele Economiei, Energiei, Dezvoltării, MAE,  Turismului, Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tineretului şi Sportului, Cercetării şi Inovării, dar şi de la Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, STS, SPP.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG