De ce dobânzile la depozite sunt mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se confruntă în prezent cu dobânzi mici la depozite, astfel că doar la puţine bănci din piaţă câştigul real efectiv (după ce se scad comisioanele) este pozitiv.

Reprezentanţii celor mai mari bănci din piaţă s-au reunit la o conferinţă de profil pentru a studia impactul propunerilor legislative asupra domeniul bancar, scrie FinZoom.ro.

Impactul limitării DAE asupra depozitelor

Florin Dănescu, preşedinte executiv ARB (Asociaţia Română a Băncilor), este de părere că dacă propunerea legislativă de limitare DAE va intra în vigoare, nu doar creditele vor avea de suferit ci şi depozitele, astfel că pe lângă limitarea creditării, economiile vor fi în scădere.

Risc mare, dobânzi la depozite mici

Fiind codaşi la educaţie financiară, România are un cost de risc mai ridicat, aşa cum preciza şi Sergiu Oprescu, în ţările unde disciplina financiară este ridicată, şi dobânzile la economii sunt mari.

Sergiu Oprescu, Alpha Bank: „Dacă costul riscului în România este exagerat de mare, atunci automat vă daţi singuri răspunsul la întrebarea de ce dobânzile trebuie să permită această marjă ca să încorporeze acest cost. Bineînţeles că marja aceasta se poate reduce şi ne uităm la ţările unde marja este mai redusă şi primul lucru pe care îl observăm că au costul riscului cel mai scăzut din Uniunea Europeană ţările unde disciplina financiară este foarte ridicată, unde capacitatea de a îţi recupera creditele este mare în sensul că durează puţin în instanţă. Toată această fluidizare a capacităţii tale de a recupera creditele acordate ajută în final la a avea o marjă scăzută. Noi ne dorim acest lucru deci nu ar trebui să fim de la început întrebaţi numai de partea de pasiv când de fapt şi de drept elemental de care trebuie să discutăm este această marjă la care operează sistemul şi ce trebuie să înglobeze…Ar trebui să găsim un model de business, funcţionând cu costuri mai mari decât veniturile toată lumea este fericită, eu nu cred că aşa ceva nu există şi nu am putea să îl descoperim…este o lege economică care nu funcţionează aici”.

Citiţi continuarea articolului pe FinZoom.ro.  

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur