Curs valutar BNR, BRD, BCR. Francul elveţian e mai scump decât euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curs valutar vine din nou cu o surpriză neplăcută pentru românii care au credit în franci elveţieni. Potrivit estimărilor, în jur de 150.000 de români ar fi afectaţi de creşterea francului.

Francul elveţian a ajuns la o cotaţie de 4,52 de lei pe piaţa interbancară în această dimineaţă. Moneda elveţiană a reuşit să depăşească euro, care este cotat la 4,5 lei. 

Francul elveţian stabilise un nou record şi vinerea trecută, când a crescut cu 2,2%. Potrivit unor estimări, în România ar exista în jur de persoane care au făcut credite în franci elveţieni. 

Primul ministru Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, să aibă o discuţie cu oficialii Băncii Naţionale despre efectele pe care le are creşterea bruscă a francului eleveţian în raport cu moneda naţională. 

Curs valutar BNR, BRD, BCR. Teoria oalei sub presiune

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat săptămâna trecută că, în opinia sa, băncile au afişat cotaţii mult mai scumpe la vânzare de franci decât la cumpărare pentru că nu vor să facă tranzacţii până se calmează piaţa. „A fost o răbufnire, s-a creat acel efect al unei oale sub presiune. Acum s-a ridicat capacul, a ieşit aburul, acum doar fierbe”, a declara purtătorul de cuvânt al BNR. 

Liberalii spun că această furtună de pe piaţa valutară ar putea arunca în stradă cei mai vulnerabili debitori. Prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, cere audierea conducerii Băncii Naţionale la Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor. 

„La o rată de 100 de franci elveţieni, de pildă, românul se vede nevoit să scoată din buzunar cu aproape 60 de lei mai mult de pe o zi pe alta, echivalentul a 60 de pâini sau a peste 11 litri de benzină, în urma unei mişcări pur artificiale a cursului de schimb”, declară Andreea Paul. 

Curs valutar BNR, BRD, BCR. Întrebările liberalilor

Andreea Paul mai spune şi că se „impune un răspuns urgent” din partea reprezentanţilor BNR şi are deja un set întrebări pe care urmează să le adreseze: 

„1. La ce sumă se ridică valoarea totală a creditelor în franci elveţieni ale populaţiei?

2. Care este valoarea restanţelor pentru creditele în franci elveţieni şi cât reprezintă aceasta din valoarea totală a creditelor neperformante?

3. Care sunt modalităţile luate în calcul de BNR pentru a-i proteja pe debitorii români care au credite în franci elveţieni de mişcările artificiale şi brutale ale cursului?”.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă