Cuponarii se îmbulzesc să-şi vândă acţiunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

sediul central din Bucureşti al Regisco, atraşi de posibilitatea de a câştiga milionul dat de participaţiile reziduale pe care le deţin. În programul de privatizare în masă, cuponarii au

sediul central din Bucureşti al Regisco, atraşi de posibilitatea de a câştiga milionul dat de participaţiile reziduale pe care le deţin. În programul de privatizare în masă, cuponarii au obţinut, pe lângă acţiuni la societăţile la care au subscris, şi un număr de participaţii la fostele FPP, actualele SIF-uri. "Până nu de mult, valoarea acestor acţiuni era atât de mică, încât brokerii nu erau dispuşi să intermedieze tranzacţionarea lor; acum, când vorbim de cel puţin un milion de lei, atât acţionarii, cât şi operatorii pieţei au început să fie interesaţi", ne-a declarat Nicu Gherguş, director executiv al companiei Confident Invest.
Cuponarii trebuie să obţină un extras de cont prin care se face dovada deţinerii acelor acţiuni şi, cu acest document, să dispună - prin intermediul unui broker - vânzarea respectivului pachet. Nicolae Gherguş spune că extrasele de cont se pot obţine şi prin poştă, dar e posibil ca această operaţiune să dureze mai mult.

Rândurile înaintează cu un metru pe oră
Desfăşurate pe trotuarele din apropierea registrului acţionarilor şi a caselor de brokeraj, rândurile formate de investitori înaintează cu viteza melcului. "De trei ore stăm, şi abia am înaintat vreo trei metri. De cele mai multe ori ne apucă prânzul aici", spun "rândaşii", care sunt prezenţi de la primele ore ale dimineţii. Programul instituţiilor începe la ora 8.00, dar cozile se formează încă de pe la 5.00. Oamenii riscă inclusiv să fie întorşi din drum, dacă din dosarele lor lipseşte vreo piesă.

Oportuniştii reacţionează la fix
Nu e greu de calculat ce vânzări se realizează la buticurile din apropiere, unde - la fel ca la ghişee - se formează cozi interminabile pentru o cafea, un suc sau o napolitană. O altă oportunitate, pe deplin fructificată: "Dacă anii trecuţi stăteam pentru alţii la rânduri, la ambasadele ţărilor occidentale, acum m-am mutat aici, la acţiunile astea reziduale sau cum se numesc ele", afirmă un "profesionist al cozilor". Acesta îşi oferă, pentru 500.000 de lei, serviciul de a sta la rând în locul titularului.

Mai multe pentru tine:
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie